Ce pedeapsă a primit un fost angajat al Yahoo, care a spart conturile de email a peste 6.000 de utilizatori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Celebrul caz în care un fost angajat al Yahoo a fost prins după ce a spart conturile a peste 6.000 de utilizatori ai serviciului de email Yahoo, în căutare de conţinut pornografic personal, a ajuns la final după ce un judecător american a pronunţat sentinţa.

Doar supraveghere şi arest la domiciliu a primit în urma procesului un fost angajat Yahoo, care a spart conturile mai multor mii de utilizatori ai serviciului de email al companiei americane.

Reyes Daniel Ruiz, în vârstă de 34 de ani acum, a fost găsit vinovat de acuzaţiile ce i-au fost aduse şi va fi plasat în arest la domiciliu. Totodată, acesta se va afla sub supraveghere vreme de 5 ani, timp în care o altă infracţiune comisă i-ar putea agrava situaţia

Ruiz va mai fi obligat la plata unei amenzi de 5.000 de dolari şi la daune de 118.456 de dolari pe care trebuie să-i plătească către Oath, în locul fostei Yahoo.

Conturile au fost sparte în perioada 2009 -2019, vreme în care Ruiz a fost angajat ca inginer la Yahoo. Acesta s-a folosit de accesul pe care-l avea pentru a sparge parolele femeilor tinere, în speranţa că va găsi fotografii şi filmări în care acestea făceau sex.

Ruiz a descărcat conţinutul sexual pe un hard disk şi, pe lângă conturile de Yahoo, a mai spart cel puţin 100 de conturi la alte servicii online ale victimelor.

Fostul angajat Yahoo şi-a dat seama că angajatorul a aflat de acţiunile sale în iunie 2018 şi a formatat hard disk-ul pe care copiase conţinutul descărcat din conturile sparte. Din această cauză, au putut fi identificate doar aproximativ jumătate dintre victime.

În timpul procesului, Ruiz a declarat că reuşise să colecteze între 1.000 şi 4.000 de imagini şi filmări, care ocupau aproximativ 2TB pe hard disk.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite