Internet

articolul anterior articolul urmator

Cine au fost marii câştigători Innovation Labs 2020

0
21 Oct 2020 18:04:06
Autor: Andrei Brînduşescu

Innovation Labs, programul de accelerare şi mentorat pentru tineri antreprenori, şi-a desemnat câştigătorii în cadrul Finalei Demo Day, într-o transmisiune în direct din studio, deschisă în premieră publicului larg.

Finala programului Innovation Labs i-a avut drept gazde pe co-fondatorul programului, antreprenorul Andrei Pitiş, împreună cu actorul şi prezentatorul de televiziune Pavel Bartoş. Echipele PolyMore, Rungutan, OGOR, ESENCA şi Exigo au fost cele care au convins juriul şi publicul cu produsele lor, câştigând astfel premiile „Best Pitch”, „Best Product”, „Best Business”, „Scaleup of the Year” şi „Startup of the Year”.

În martie 2020, peste 460 de tineri s-au înscris la cele cinci Hackathoane Innovation Labs, desfăşurate la nivel naţional, propunând peste 160 de idei pentru produse şi servicii digitale. După 7 luni de mentorat săptămânal în care şi-au rafinat produsele alături de mentorii şi partenerii programului, în cadrul Demo Day au ajuns 16 echipe finaliste. Acestea şi-au susţinut produsele prin prezentări de două minute în direct şi au răspuns la întrebările juriului Demo Day.

Premiul „Best Pitch Prize”, acordat pe baza votului publicului, a fost decernat echipei PolyMore, un produs care oferă o soluţie de sortare automată a deşeurilor de plastic folosind inteligenţa artificială în procesul de colectare al deşeurilor industriale. Aceştia lucrează direct la locul de generare a deşeurilor, pentru a se asigura că întreg fluxul tehnologic aduce valoare şi salvează costuri în acelaşi timp.

Premiul „Best Product Award” a revenit echipei Rungutan, care propune o platformă SaaS de testare a traficului şi performanţei,  promovând conceptul de "Performance Testing în 3 minute". Produsul este unul inovator datorită tehnologiei sale 100% Serverless şi a designului simplu, care diferenţiază platforma printre concurenţii săi prin rapiditate şi eficacitate.

Premiul „Best Business Award” a fost oferit echipei OGOR, care a dezvoltat un startup agri-tech dedicat fermierilor, ce foloseşte imagini satelitare pentru a construi un istoric viu al practicilor agricole executate pe terenurile fermierilor în ultimii trei ani. Scopul serviciului este de a traduce un conţinut mare de informaţii despre starea terenurilor agricole într-o formă accesibilă fermierilor.

Premiul „Scaleup of the Year Award” a mers către echipa ESENCA, care a prezentat o aplicaţie ce calculează măsurile corpului uman pentru a oferi utilizatorului posibilitatea de a achiziţiona haine personalizate fără a fi nevoie de o vizită la croitor. Folosind tehnologiile Artificial Intelligence şi Machine Learning, ESENCA contribuie la protecţia mediului, atât prin utilizarea de materiale de calitate, cât şi prin aplicarea principiilor corecte de etică pentru realizarea produselor.

Premiul „Startup of the Year Award” a revenit echipei EXIGO, care a creat o soluţie ce oferă o orteză inteligentă portabilă care se conectează la o aplicaţie mobilă. Dispozitivul susţine toate etapele de recuperare şi este utilizat atât pentru recuperarea pasivă, dar şi pentru cea activă, deoarece monitorizează mişcările pacientului şi oferă feedback cu privire la exerciţiile efectuate.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările