Dacă ai pus poze nud online, NSA cel mai probabil ţi le-a văzut şi angajaţii le-au distribuit între ei, conform lui Snowden

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Edward Snowden mai are câteva lucruri de spus despre NSA. FOTO Reuters
Edward Snowden mai are câteva lucruri de spus despre NSA. FOTO Reuters

Edward Snowden oferă noi informaţii din interiorul NSA şi, poate deloc surprinzător, aflăm astfel că angajaţii agenţiei făceau „trafic“ de poze nud ale utilizatorilor de Internet. Asta pe lângă avertismentul lui Snowden cu privire la nesiguranţa adusă de Dropbox.

NSA face rost de foarte multe informaţii care circulă online, asta nu mai este o surpriză, dar tot ca o nesurpriză vine şi confirmarea din partea lui Edward Snowden că angajaţii fac schimb de poze nud ale utilizatorilor, conform The Verge. „Uite, ai echipă de tineri, între 18 şi 22 de ani. Dintr-o dată, ei sunt într-o poziţie care presupune un grad ridicat de responsabilitate, dar au şi un acces foarte mare la date private ale utilizatorilor“, a spus Snowden într-un interviu de 7 ore acordat The Guardian

Aceşti tineri, conform lui Snowden, fostul consultant NSA, mai găsesc şi informaţii care n-au nicio legătură cu munca lor, cum ar fi poze nud cu bărbaţi şi femei. „Şi atunci ce fac? Se întorc spre colegi şi împărtăşesc cu aceştia ceea ce au găsit“, a spus Snowden. „Mai devreme sau mai târziu, vieţile acestor oameni, care ar trebui să fie private, sunt cunoscute de toţi angajaţii NSA. Niciodată nu sunt raportate astfel de abuzuri. (...) Acest tip de comportament e mai mult sau mai puţin prezent, în funcţie de angajaţi, de cât de maturi sunt“, a completat el.

Snowden a spus că nu va reveni prea curând în Statele Unite ale Americii, dar şi dacă ar fi cumva arestat de ţara sa natală, spune că ar fi împăcat cu acţiunile sale. „Şi dacă ajung închis la Guantanamo, pot trăi cu asta“, a afirmat el. Cât despre acuzaţiile conform cărora este un om al ruşilor, fostul consultant NSA a spus că nu e cazul, dar că e sigur că Rusia are agenţi puşi să îl supravegheze. Totuşi, nu consideră că trăim într-un univers similar celui prezentat de George Orwell în romanul „1984“, încă n-am ajuns în acel stadiu al supravegherilor.

Pericolul din Dropbox

Edward Snowden a vorbit şi despre pericolul asupra intimităţii prezentat de Dropbox, caracterizând această companie drept una ostilă securităţii vieţii private. „Dropbox este unul dintre partenerii PRISM. Şi au pus-o pe Condoleezza Rice în consiliul de conducere, ea fiind una dintre persoanele împotriva intimităţii online“, a spus Snowden. Soluţia lui pentru astfel de servicii de cloud storage ar fi zero knowledge, care presupune că astfel de companii administrează conţinutul în numele clientului, dar nu ştiu despre ce conţinut e vorba. Altfel spus, pe principiul „ce nu ştii nu are cum să îţi facă rău“.

„Singura modalitate prin care utilizatorii ar fi împăcaţi cu folosirea unor astfel de servicii ar fi dacă acestea s-ar priva de puterea de a vedea ce informaţii stochezi, de abilitatea de a analiza şi manevra informaţia fără acordul tău“, a apreciat Snowden. El a oferit şi un exemplu de serviciu care se conformează principiilor. „Spideroak şi-a structurat sistemul de aşa natură, încât îţi stochează informaţiile, oferind aceleaşi funcţionalităţi precum Dropbox, dar nu au propriu-zis acces la conţinut“.

Dacă autorităţile americane vor acces la fişierele Spideroak, trebuie să ceară asta cu mandat de la un judecător, nu pot „aranja“ accesul prin serviciu. Spideroak există din 2006 şi este creat de un grup de companii din domeniul tehnologiei. Iar fişierele pe care oamenii le stochează acolo sunt criptate pe dispozitiv, înainte de a ajunge în cloud. Astfel, datele nu sunt în pericol nici să fie interceptate de hackeri, nici de guverne. Alte garanţii, în afară de declaraţiile lui Snowden, nu sunt pentru a certifica siguranţa Spideroak, dar popularitatea acestui serviciu sigur va creşte odată cu această ştire.

Tehnologie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite