Internet

articolul anterior articolul urmator

Escrocherii cu criptomonede: ce ar trebui să ştii ca să te protejezi

0
14 Jan 2022 12:28:52
Autor: George-Andrei Cristescu
Excrocherie cu criptomonede. FOTO Shutterstock
Excrocherie cu criptomonede. FOTO Shutterstock

Criptomonedele sunt acum pe buzele tuturor, monedele digitale precum Bitcoin, Monero, Ethereum şi Dogecoin au luat cu asalt internetul.

Valoarea lor este în aparenţă în continuă creştere şi promite investitorilor câştiguri rapide, cel puţin până la momentul în care preţurile monedelor  digitale vor scădea.

Phil Muncaster, jurnalist IT, explică pe blogul ESET contextul în care a crescut numărul de înşelătorii cu criptomonede, care sunt cele mai frecvente înşelătorii şi sfaturi pentru a rămâne cu criptomonedele în cont.

„Averile” care ar putea rezulta din tranzacţiile cu monede virtuale amintesc de cele care au fost vizate în goana după aur din anii 1800. Sau cel puţin asta te vor face să crezi multe persoane din jurul tău, inclusiv o listă lungă de escroci.

În realitate, dacă eşti interesat de criptomonede în ziua de azi, te expui foarte probabil unui risc major de fraudă. Acesta este noul Vest Sălbatic – o lume fără legi, nereglementată, în care infractorii cibernetici deţin deseori puterea. Dar regulile normale pentru prevenirea fraudei se aplică şi aici. Tot ceea ce citeşti online ar trebui analizat cu atenţie şi verificat. Alege să nu crezi toată campania publicitară din jurul acestui subiect şi vei avea şanse mari să rămâi în siguranţă.

De ce sunt în creştere înşelătoriile cu criptomonede?

Escrocii sunt maeştri în utilizarea evenimentelor actuale şi a tendinţelor în vogă pentru a-şi păcăli victimele. Şi nu este nimic mai în spiritul epocii decât criptomoneda. Poveştile media şi postările de pe reţelele sociale sunt parţial de vină, creând o buclă de feedback care nu face decât să amplifice isteria asupra monedelor virtuale. Rezultatul? Între octombrie 2020 şi mai 2021, americanii au pierdut aproximativ 80 de milioane de dolari (71 de milioane de euro) din cauza a mii de escrocherii legate de criptomonede, potrivit FTC. În Marea Britanie, cifra este şi mai mare: poliţia susţine că victimele au pierdut peste 146 de milioane de lire sterline (172 de milioane de euro) în primele nouă luni ale anului 2021.

De ce sunt în creştere înşelătoriile? Pentru că:

  • Există puţine norme care reglementează piaţa criptomonedei pentru investitori, faţă de regulile pentru piaţa de valori tradiţională;
  • Interesul uriaş al mass-media pentru acest subiect perpetuează acţiunile de tip phishing şi escrocheriile;
  • Creşterea valorii criptomonedelor atrage compulsiv consumatorii care visează să se îmbogăţească rapid;
  • Reţelele sociale ajută la amplificarea freneziei, reală sau fictivă;
  • Se foloseşte, de asemenea, momeala de a mina monede pentru bani, metodă la care recurg adesea atacurile de tip phising.

 

Care sunt cele mai frecvente escrocherii cu criptomonede?

Dacă aveţi bani virtuali stocaţi în siguranţă într-o casă de schimb de criptomonede, este posibil ca depozitele să fie expuse riscului atacurilor hackerilor. În numeroase ocazii, actorii ameninţărilor au reuşit să extragă fonduri din aceste afaceri, uneori sumele ajungând la sute de milioane. Cu toate acestea, companiile afectate promit, de regulă, recompensarea clienţilor fără vină. Din păcate, nu există astfel de asigurări pentru victimele fraudelor de criptomonede. Odată atraşi într-o astfel de înşelătorie, s-ar putea să fiţi buni de plată pentru sume mari.

Merită să înţelegeţi cum arată aceste escrocherii. Iată câteva exemple dintre cele mai comune:

Scheme Ponzi

Acesta este un tip de înşelătorie de investiţii în care victimele sunt păcălite să plaseze bani într-o companie inexistentă sau într-o „schemă de îmbogăţire rapidă”, care, de fapt, nu face altceva decât să umple buzunarele fraudatorilor. Criptomonedele sunt ideale în acest sens, deoarece fraudatorii inventează mereu tehnologii noi, nespecificate, „de top”, pentru a atrage investitori şi pentru a genera profituri virtuale mai mari. Falsificarea datelor este cu atât mai uşoară atunci când moneda este oricum virtuală.

Retrage bani şi depozitează

Escrocii încurajează investitorii să cumpere acţiuni la companii de criptomonede mai puţin cunoscute, pe baza unor informaţii false. Ulterior, preţul acţiunilor creşte, iar fraudatorul îşi vinde propriile acţiuni, obţinând un profit ordonat şi lăsând victimele cu stocuri fără valoare.

Asocieri false de imagine cu diverse celebrităţi

Escrocii deturnează conturi ale reţelelor sociale ale celebrităţilor sau creează unele false şi încurajează adepţii să investească în scheme false precum cele de mai sus. Într-unul dintre cazurile mediatizate, s-au pierdut aproximativ 2 milioane de dolari din cauza escrocilor care au folosit numele lui Elon Musk pentru o adresă Bitcoin pentru a face trucul mai veridic şi legitim. 

Case de schimb false

Escrocii trimit e-mailuri sau postează mesaje pe reţelele sociale care promit acces la numerar stocat virtual în anumite case de schimb de criptomonede. Şiretlicul folosit este că utilizatorul trebuie să plătească mai întâi o mică taxă. Respectiva casă de schimb nu există şi banii lor sunt pierduţi pentru totdeauna.

Aplicaţii false

Infractorii cibernetici falsifică aplicaţiile de criptomonede legitime şi le încarcă în magazinele de aplicaţii. Dacă instalaţi o astfel de aplicaţie replică, aceasta ar putea să vă fure detaliile personale şi financiare sau, prin folosirea acesteia, puteţi să vă infectaţi dispozitivul cu malware. Alte aplicaţii pot păcăli utilizatorii să plătească pentru servicii inexistente sau pot să încerce să fure datele de conectare pentru portofelul cu criptomonede.

Comunicate de presă false

Uneori, escrocii reuşesc chiar să păcălească jurnaliştii, repostând informaţii false. Există două astfel de cazuri, când site-uri de ştiri legitime au publicat ştiri despre retaileri de renume care se pregătesc să accepte plăţi cu anumite criptomonede. Comunicatele de presă false pe care s-au bazat aceste ştiri făceau parte din schemele de tip „retrage bani şi depozitează”, menite să crească valoarea acţiunilor fraudatorilor în monedele menţionate.

Phishing/impersonări 

Phishing-ul este unul dintre cele mai populare moduri în care acţionează infractorii. E-mailurile, textele şi mesajele din reţelele sociale sunt falsificate pentru a apărea ca şi cum ar fi trimise dintr-o sursă legitimă, de încredere. Uneori, acea „sursă” – de exemplu, un furnizor de card de credit, o bancă sau un oficial guvernamental – solicită plata pentru un anumit serviciu în criptomonede, cu un termen limită strâns. Metoda aplicată este de a grăbi victima, de a o forţa să acţioneze fără aibă timp să analizeze informaţiile. 

Cum poţi evita să fii păcălit 

Cea mai bună armă pentru a lupta împotriva fraudei este suspiciunea. Din păcate, trăim într-o epocă în care nu tot ce citim online este adevărat. Şi o mare parte din informaţii sunt create în mod explicit pentru a ne păcăli şi a ne face rău. Având în vedere acest lucru, aplică următoarele măsuri pentru a nu fi înşelat:

  • Nu furniza niciodată date personale unei entităţi care intră în contact nesolicitat cu tine, prin e-mail, text, reţele sociale etc. Poate chiar să pară a fi un mesaj care provine de la unul din prietenii tăi, dar în realitate ar putea fi un hacker care le-a deturnat e-mailul sau contul de socializare. Verifică autenticitatea mesajelor, printr-o altă metodă de contact.
  • Dacă ceva este prea frumos pentru a fi adevărat, de obicei aşa şi este. Tratează  orice schemă de investiţii cu o doză de suspiciune.
  • Activează autentificarea cu doi factori pentru orice cont de criptomonede.
  • Resping orice „oportunitate” de investiţie care necesită o plată în avans.
  • Nu utiliza niciodată magazine de aplicaţii neoficiale.
  • Utilizează software anti-malware de la un furnizor de renume pe computer şi pe dispozitivele mobile.

Este posibil ca lumea să fie înnebunită după fenomenul „criptomonede”. Dar acesta nu este un motiv să urmezi acest trend. Păstrează-ţi calmul şi nu cădea pradă promovării agresive.

 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările