Internet

articolul anterior articolul urmator

Huse de telefon cu prizonieri ai Holocaustului şi imaginile lui Hitler, Stalin şi Lenin, vândute de retaileri online. Reacţia muzeului Auschwitz

2
22 Aug 2019 15:06:26
Autor: Andrei Brînduşescu

Două website-uri care se laudă ca fiind ”cele mai mari pieţe online pentru artă şi cele mai mari companii de tehnologie de tip print-on-demand” vând diverse obiecte, precum huse de telefon şi covoraşe de yoga, cu imagini din perioada celui de-al treilea Reich, şi nu numai.

Muzeul Auschwitz a criticat magazinele online Fine Art America şi Pixels pentru vânzarea unor obiecte ce conţin imagini cu prizonieri ai lagărelor de concentrare naziste, arată DailyMail.

Fine Art America avea la vânzare o husă de iPhone cu imaginea unui ”om suferind de înfometare”, pentru suma de 20 de lire sterline, în timp ce magazinul online Pixels oferea o pernă cu ”victime care urmează să fie exterminate în curând, sosind cu trenul”, pentru 24 de dolari.

Cele două website-uri nu sunt doar simple platforme pentru magazinele altor vânzători, ci se ocupă şi cu printarea, încadrarea şi distribuţia produselor.

Într-o postare publicată pe reţeaua de socializare Twitter, muzeul Auschwitz spune: ”Da, @FineArtAmerica @shoppixels. Este probabil un sistem automat complicat prin care oamenii îşi pot încărca lucrările. Cu toate acestea, o verificare ar putea ajuta deoarece uneori lucrurile depăşesc prostul gust şi devin lipsite de respect. Mai ales când imaginile unor victime sunt folosite.”

Deşi husa de telefon cu pricina şi perna nu mai sunt disponibile, o varietate largă de obiecte cu chipul lui Adolf Hitler şi din perioada celui de-al treilea Reich pot fi în continuare cumpărate. Mai mult, site-ul oferă şi obiecte cu chipul lui Stalin, precum o perdea de duş de 46 de lire.

Fine Art America este subsidiara Pixels, iar obiectele de pe fiecare site par a fi interschimbabile, având acelaşi stoc, la acelaşi preţ. Site-urile spun că ajută designeri şi artişti să creeze produse diverse, de la îmbrăcăminte până la decoraţiuni pentru casă.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Nirolf
22.08.2019, 17:42:19

Morbidul fascineaza . Din instinct patriotic ar trebui sa fim atrasi de morbidul nostru stramosesc . Ar merita un loc intr-o galerie a abjectiei si personaje mult iubite si apreciate de poporul nostru : L Dragnea , S Nicolaie , C Stefanescu , M Badea , Ghe Dinica etc .

Ion Capsuna
22.08.2019, 19:53:08

Idiotic!