O parte din parlamentarii germani vor să excludă compania chineză Huawei de la contractele pentru construirea infrastructurii 5G, în urma avertizărilor din partea Statelor Unite, care susţin că Huawei spionează pentru Beijing. Huawei neagă acuzaţiile formulate de Washington.
„Unul dintre cele mai mari pericole ... este că ţările europene să aibă politici diferite faţă de China, asta va duce la transmiterea de semnale mixte“, a declarat cancelarul într-o dezbatere bugetară în camera inferioară a Bundestagului.
„Acest lucru ar fi dezastruos nu pentru China, ci pentru noi, Europa“, a spus Merkel, potrivit Reuters, adăugând că Germania şi Franţa trebuie să încerce mai întâi să convină asupra unei abordări comune şi a unei soluţii la nivel european.
Franţa nu va urma Statele Unite şi nu va exclude Huawei din reţeaua sa 5G, dar va avea puterea de a interzice toţi producătorii de echipamente pentru orice potenţială ameninţare de securitate, a declarat luni un membru al Executivului de la Paris.
„Este incontestabil că avem nevoie de standarde ridicate de securitate în extinderea 5G, dar aşa cum trebuie să definim asta pentru noi înşine, trebuie să discutăm şi cu alţi parteneri europeni“, a spus Merkel.
Operatorii de telecomunicaţii din Germania, care au relaţii comerciale strânse cu China, sunt clienţi ai Huawei şi au avertizat că interzicerea companiei chineze va întârzia lansarea reţelelor 5G.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
2 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
O atitudine comună (dar nu INDUSĂ de USA!) trebuie avută. Poziția Franței mi se pare cea mai rațională: va bloca ORICE companie pusă pe spionaj. Adică și una americană...
5G il are facut bine doar Huawei , altii nu-l stapanesc , dar se lauda cat sa vanda fum. Orice 5G peste facilitatile tehnice este nociv mediului si sanatatii publice.