Peste 200 de milioane de persoane s-au abonat la serviciile LTE până la sfârşitul anului 2013

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În trimestrul al patrulea din 2013, numărul de abonamente la serviciile de telefonie mobilă la nivel global au crescut cu 109 miliarde de abonamente. În aceeaşi perioadă, numărul de abonamente pentru LTE a crescut cu 40 de milioane, se arată într-un studiu realizat de Ericsson, remis „Adevărul“.

Ericsson a actualizat raportul său anual de mobilitate „Ericsson Mobility Report” lansat în noiembrie 2013 pentru a include şi datele legate de trimestrul al patrulea al anului. Astfel, în 2013, numărul total de abonamente la serviciile de telefonie mobilă la nivel global a atins cifra de 6,7 miliarde, dintre care 109 milioane de abonamente noi au fost raportate în trimestrul al patrulea al anului.

Totuşi, numărul efectiv de abonaţi este de aproximativ 4,5 miliarde, deoarece mulţi dintre aceştia deţin mai multe abonamente.

Abonamentele la serviciile de telefonie mobilă au crescut cu 6% de la an la an şi cu 1,5% de la trimestru la trimestru. În trimestrul al patrulea din 2013, abonamentele la serviciile de broadband mobil au crescut cu aproximativ 150 de milioane, atingând cifra la 2,1 miliarde, reflectând o creştere de 40% de la un an la altul.

Abonamentele WCDMA şi HSPA au crescut cu aproximativ 70 de milioane, iar cele LTE cu 40 de milioane, atingând 200 de milioane. În acelaşi timp, numărul total de abonamente capabile să susţină GSM a crescut cu 100 de milioane.

Peste 1 miliard de smartphone-uri au fost vândute la nivel global în 2013, reprezentând aproape 60% din numărul total de telefoane vândute în trimestrul al patrulea din 2013, comparativ cu 45% în aceeaşi perioadă a anului 2012. Cu toate acestea, dintre toate abonamentele pentru serviciile de telefonie mobilă, doar 30% au fost asociate cu smartphone-uri, tendinţa fiind, totuşi, de creştere.

Numărul de abonamente la serviciile de date mobile creşte exponenţial, generând creşterea traficului de date şi volumului de date consumat per abonament. Traficul de date a crescut cu 15% între trimestrul al treilea şi trimestrul al patrulea din 2013. 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite