Românii care se îmbracă „de pe net“ comandă de până la şase ori pe lună

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cumpărăturile online sunt tot mai populare în România.
Cumpărăturile online sunt tot mai populare în România.

Un studiu despre cumpărăturile online arată că 93% din cumpărătorii online achiziţionează diverse articole vestimentare cel puţin o dată pe lună.

Segmentul de fashion online înregistrează una dintre cele mai rapide creşteri din comerţul online local, cu aproximativ 50% în fiecare an. Este o categorie care încă nu şi-a atins potenţialul maxim, susţine Raluca Radu, Country Manager Answear România, în completarea studiului prezentat de compania pe care o reprezintă.

Pantofii sport sau eleganţi sunt articolele vestimentare preferate de 71% din cumpărători, în timp ce 49% din aceştia optează în primul rând pentru rochii sau genţi şi rucsacuri. Sumele cheltuite de români pe site-urile de modă variază între 101 lei pentru o pereche de pantaloni şi 257 lei pentru o pereche de pantofi. În medie, o rochie comandată online ajunge să coste cel mult 215 lei, iar o geantă cel puţin 124 lei.

Principala sursă de informare a cumpărătorilor din mediul online este tot spaţiul virtual. Astfel, 68% folosesc motoare de căutare, în timp ce 54% merg pe recomandările primite din partea prietenilor şi a cunoştinţelor. Aproape tot la fel de mulţi, respectiv 51% din cumpărători, se informează din social media, adică Facebook. Între bărbaţi şi femei, informarea de la TV are o pondere de 24%, respectiv 11%.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite