Tehnologia pentru organizaţii neguvernamentale în 2015

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un nou an, un nou prilej să analizăm trenduri şi să vedem ce putem face mai bine pentru echipa şi organizaţia neguvernamentală (ONG) pentru care lucrăm.

Anul trecut vă scriam că în tendinţele în materie de tehnologie pentru ONGuri se vor regăsi: cloud computing, social media, aplicaţiile mobile, tehnologia de mapare şi măsurarea şi managementul datelor pe care organizaţiile le strâng. Deşi nu am date statistice oficiale, conform observaţiilor personale, tendinţele de mai sus au avut locul lor de cinste în strategiile de dezvoltare şi strângere de fonduri ale ONGurilor, iar programe precum Google Ad Grants, Office 365 pentru organizaţii neguvernamentale sau Programul Software TechSoup au reprezentat un sprijin important pe partea de tehnologie pentru organizaţiile locale.

Anul acesta cred că vom putea spune A murit regele! Trăiască regele, desigur în echivalentul său adresat organizaţiilor, aşa că în 2015 vom avea cu siguranţă în continuare prezenţă în social media, echipamente şi aplicaţii mobile sau managementul datelor. Nimic nou sub soare aţi putea spune atunci, nu? Nu chiar. Cred că vom vom trece pragul de buzzword  (cu siguranţă v-au trecut pe la urechi cuvintele  big data, crowdfunding, community-driven, wearables etc. dar încă nu ştiţi foarte clar cum şi de ce ar putea fi importante pentru organizaţia voastră) şi vom trece mai mult la fapte. Ideile sunt nice to have,  dar implementarea lor ne dă măsura lucrurilor care fac diferenţa în munca noastră de ONGişti.

Aşsadar, mă aştept să văd şi să aud mai multe în acest an în materie de tehnologie pentru organizaţii neguvernamentale despre:

1. Date, date, date

Anul acesta datele pe care le aveţi vă vor ajuta să vă faceţi treaba mai bine. Mă refer aici cu precădere conceptul de Big Data. Acesta reprezintă un fenomen cultural, tehnologic si academic care se află la interesecţia dintre tehnologie şi analiză, spun Boyd & Crawford (2014). Cei doi punctează faptul că Big Data se bazează pe puterea computerelor, iar analiza informaţiilor generează modele (patterns) care ne permit să avem acces la cunoştinţe şi insight-uri la care nu am fi avut acces în trecut cu acelaşi grad de acurateţe, obiectivitate şi adevăr.

Astfel, vom regăsi în această mare de date informaţiile tradiţionale pe care o organizaţie le strânge despre stakeholderii săi (de ex. informaţii despre statusul socio-economic al beneficiarilor organizaţiei), informaţii generate de device-uri şi date senzoriale, date din autentificările pe diferite echipamente, social data, micro-blogging etc. Companiile beneficiază deja de avantajele oferite de accesul şi analiza datelor, iar pentru organizaţiile neguvernamentale lucrurile nu stau deloc diferit.

O analiză serioasă a informaţiilor pe care le-aţi strâns deja (despre donatorii voştri, despre voluntarii cu care aţi lucrat, despre oamenii care participă la acţiunile voastre, despre reacţiile pe care le obţineţi pe canalele de comunicare online sau offline etc.) consider că vor ajuta, în primul rând, în relaţiile cu donatorii şi în ceea ce priveşte dezvoltarea programelor pe care le aveţi.

2. Securitate

Când vorbim despre date, vorbim implicit despre securitate. Cu siguranţă aţi auzit de cel puţin un incident anul trecut în care breşele de securitate şi atacurile informatice au afectat diferite companii sau instituţii. Datele despre care vă scriam mai sus, informaţiile despre angajaţi, despre proiectele, în fond toate bazele de care dispuneţi sunt supuse riscului acesta. Este posibil ca mulţi dintre noi să ignorăm acest aspect (cine ar dori să fure datele unui ONG?) însă acest an este un an tocmai bun să revizuiţi cu colegii de la IT care este nivelul securităţii organizaţiei pe care o reprezentanţi şi asiguraţi-vă că echipamentele cu care lucrează echipa voastră au instalate programe anti-virus, stocaţi informaţiile sensibile pe echipamente criptate şi updataţi toate sistemele şi programele cu care lucraţi. Dacă nu aveţi o persoană care să vă ajute în acest sens, acum este un moment prielnic să începeţi căutările.

3. Tehnologia mobilă

V-am povestit anul trecut despre tehnologia mobilă şi care sunt avantajele utilizării acesteia pentru organizaţiile neguvernamentale (Este timpul aplicaţiilor mobile pentru organizaţiile neguvernamentale -aici şi Schimbarea jocului, cum utilizează organizaţiile din România tehnologia mobilă - aici).

Anul acesta cred că va rămâne un pion important pe tabla voastră de şah. Anul trecut a fost primul an în care echipamentele mobile au depăşit numărul de laptopuri şi computere utilizate, iar cifre oficiale arată că 56 % dintre persoane au un telefon smart, 50 % dintre utilizatorii de telefoane utilizează acest device ca principală sursă de acces la Internet, iar 80 % din timpul petrecut pe mobil este dedicat aplicaţiilor mobile.

 Aşadar, trebuie să mergeţi unde va fi pucul, cum spunea Wayne Gretzky. Aplicaţi teoria paşilor mărunţi dacă organizaţia este la început de drum sau resurse mai puţine. Astfel, verificaţi dacă website-ul organizaţiei este optimizat pentru a fi accesat de pe platformele mobile, iar oricând lansaţi o nouă campanie de email, newsletter etc. verificaţi dacă şi acesta poate fi accesat cu uşurinţă de pe orice tip de echipament mobil.

Dacă deja aveţi acoperită partea de început în ceea ce priveşte tehnologia mobilă, este un moment prielnic să analizaţi cum şi de ce v-ar putea ajuta aceasta în strângerea de fonduri şi promovarea cauzei voastre.

4. Accesul de pe platforme multiple

Avem date, avem securitate, avem tehnologie mobilă – este timpul să vedem cum le găsim un numitor comun. Menţionam mai devreme că este important să optimizaţi site-ul sau campaniile pe care le faceţi pentru diferite tipuri de platforme. Cu riscul de a deveni redundantă, reiterez această idee. Oricine doreşte să interacţioneze cu organizaţia voastră trebuie să aibă acces cu uşurinţă la informaţiile despre voi, iar experienţa aceasta ar trebui să fie ajustată pentru orice tip de platformă şi orice tip de sistem.

5. Trăim cu toţii în cloud

Cred că ne-am înţeles deja că mobilitatea şi accesul de oriunde şi de pe orice tip de echipament este esenţial în munca noastră. Fie că vorbim despre organizaţii mici, aflate la început de drum, fie că vorbim despre organizaţii cu tradiţie, fiecare echipă are nevoie să acceseze simplu şi rapid documente, să poată realiza modificări, să stocheze la îndemână informaţiile sau să aibă un backup pentru datele sale (doar pentru a da câteva exemple). Iar aici cloud-ul ne este cel mai bun prieten. Deşi poate părea o idee greu de implementat la voi în organizaţie, vă recomand să  aplicaţi din nou paşii mărunţi. Deja utilizaţi cel mai probabil instrumente specifice cloud-ului- stocaţi documente în contul de drive (ex. Google drive), accesaţi emailurile din aplicaţii web (ex. Outlook web apps) sau utilizaţi diferite aplicaţii de editare ( ex. Adobe Creative Cloud).

În loc de concluzii  

Deşi nu i-am alocat un loc în topul de mai sus, social media va fi în continuare de partea programelor voastre, iar când spun social media nu mă refer doar la Facebook. Twitter, Pinterest, Instagram, Tumblr, LinkedIn fac parte deopotrivă din această suită şi o strategie de promovare pentru fiecare canal va sprijini iniţiativele organizaţiei pe care o reprezentanţi. Cu toate schimbările survenite în algoritmul Facebook, acesta nu a ajuns încă la nadir, ci doar ne este reamintit de faptul că s-a terminat prânzul gratuit şi trebuie să ajustăm strategiile de promovare pe care le avem pe această reţea.

Tehnologia nu este un instrument magic, care  ne rezolvă imediat problemele pe care le avem, dar ne oferă posibilitea de a fi mai productivi şi de a investi resurse mai multe în cauzele noastre. Orice tip de organizaţie se confruntă cu presiunea eficienţei, a bugetelor şi a creşterii transparenţei. Pentru organizaţiile neguvernamentale lucrurile nu stau diferit, iar tehnologia ne poate deschide uşi care ne ajută să reducem costurile, să creştem gradul de transparenţă, să ne promovăm mai bine şi să colaborăm mai bine cu echipele noastre. Indiferent de dimensiunea organizaţiei pe care o reprezentanţi, de vechime, de venituri etc. anul acesta faceţi un check list al lucrurilor de mai sus şi vedeţi unde vă situaţi şi unde aţi putea găsi resurse să creşteţi şi să vă dezvoltaţi. Încercaţi să vă puneţi întrebări, să găsiţi hub-uri de informaţii specifice acestui domeniu şi să vă puneţi creativitatea la lucru.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite