The Pole Society, un startup românesc, se extinde până în Brazilia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Start-up-ul românesc The Pole Society va prezenta, joi,  în America de Sud, în cadrul Brasil Signage Expo, prima soluţie de advertising de pe mobil pe outdoor digital (DOH) din lume, aplicaţia The Pole.

Aplicaţia The Pole, lansată acum un an în România, va fi disponibilă publicului larg în Brazilia începând cu luna octombrie a acestui an.

Soluţia The Pole va putea fi testată în mod gratuit pe 18 septembrie în cadrul primei expoziţii din Brazilia dedicate în exclusivitate soluţiilor de afişaj digital. Publicul brazilian va putea transmite în timp real imagini create de ei cu ajutorul smartphone-ului, pe ecranele din aeroportul din Sao Paolo, pe tabletele disponibile în 100 de taxi-uri, precum şi pe un totem aflat la eveniment.

The Pole este cea mai rapidă şi accesibilă soluţie pentru a distribui conţinut promoţional pe ecranele digitale din centrul oraşului, adresată în special business-urilor mici şi mijlocii. Paşii sunt simpli: se descarcă aplicaţia The Pole, se încarcă un poster deja existent sau se creează de la zero cu ajutorul unei palete de funcţii grafice şi în câteva minute posterul este vizibil pe un ecran digital selectat din lista disponibilă.

Plata pentru spaţiul media se realizează tot de pe dispozitivul mobil, cu ajutoul unui card de debit sau de credit, dintr-o interfaţă securizată. Întregul proces durează între 30 de secunde şi câteva minute, iar soluţia este disponibilă oricărui utilizator de smartphone care descarcă aplicaţia la nivel local şi internaţional.

Aplicaţia a fost lansată în România în luna noiembrie şi extinderea în Brazilia este prima ascensiune pe o piaţă internaţională pentru startup-ul fondat de Bogdan Savonea şi Matei Psatta. 

Citeşte toate detaliile acestui succes pe playtech.ro. 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite