Un nou hub tehnologic va fi construit în Sectorul 4 al Capitalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
impadurire sector 4 bucuresti

Primăria Sectorului 4 va crea pentru locuitorii sectorului noi locuri de muncă în domeniul tehnologiei, într-o iniţiativă de a deveni un hub global pentru întreaga comunitate.

Pentru implementarea acestui demers, Consilierii Locali ai Sectorului 4 au votat, zilele trecute, proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru amenajarea unei construcţii modulare cu funcţiunea de hub tehnologic.

Administraţia locală spune că va încuraja investiţiile firmelor străine de tehnologie, pentru a susţine businessurile locale şi va asigura plus valoare activităţilor educaţionale desfăşurate la unităţile de învăţământ din campusul educaţional situat pe Şoseaua Vitan-Bârzeşti nr.11.

Construirea noului hub tehnologic arată intenţia de a atrage investitori, talente şi firme de tehnologie, mizând pe sectorul IT pentru a da un impuls economiei locale din sector.

În ultimii patru ani, în sectorul 4 au fost create spaţiile necesare pentru 1.500 de copii, care învăţau în clădiri aflate într-o stare avansată de degradare. Liceul Traian Vuia este locul în care va fi dezvoltat cel mai mare hub educaţional care va reuni toate liceele cu profil tehnologic, astfel încât copiii să poată fi pregătiţi pentru meseriile cerute în acest moment pe piaţa muncii.

Ca rezultat al implementării etapizate a unor astfel de proiecte, echipate cu infrastructură de cercetare adecvată şi personal corespunzător, se vor putea desfăşura activităţi de cercetare-dezvoltare, furnizare consultanţă tehnică/tehnologică, transfer tehnologic, activităţi de micro-producţie, furnizare de servicii, precum şi programe educaţionale. Rezultatele cercetărilor vor fi transferate în mediul public şi privat românesc.

„Stă în puterea comunităţii noastre să se dezvolte aşa cum trebuie! Este responsabilitatea noastră să formăm specialiştii de mâine, experţi competitivi la nivel european. Acest lucru nu va însemna doar locuri de muncă bine plătite, ci o viaţă mai bună pentru noi toţi, cei ce muncim, iubim şi trăim în sectorul 4”, a spus Daniel Băluţă, primarul sectorului 4.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite