Startup românesc: "Aplicaţia Hai! de la Cosmote este identică cu proiectul nostru" Operatorul: "A fost achiziţionată de la un furnizor extern"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eventures, compania din spatele platformei sociale „MyProjekts“, a declarat că operatorul Cosmote (viitorul Telekom) s-ar fi inspirat din conceptul acesteia pentru a crea aplicaţia „Hai!“. Reprezentanţii companiei spun că aplicaţia Hai! a fost achiziţionată de la un „furnizor extern“. Aceştia mai spun că menţin „o conduită etică şi profesională cu partenerii“.

Acuzaţiile au fost făcute pe site-ul Cooltivator, care aparţine portofoliului agenţiei de publicitate Eventures. Ionuţ Bodonea, editor şef al site-ului, susţine că ideea din spatele Myprojekts a fost prezentată celor de la Cosmote, în aprilie 2013, sub denumirea de facemceva.ro. 

„Adevărul“ a luat legătura şi cu operatorul de telefonie mobilă. Reprezentanţii companiei spun că aplicaţia Hai! a fost achiziţionată de la un „furnizor extern“. Aceştia mai spun că menţin „o conduită etică şi profesională cu partenerii“ şi îi acuză pe cei de la Eventures că nu au aşteptat să discute „direct elementele pretinse în scrisoare“. Răzvan Vasilescu, managing partner Eventures a declarat pentru "Adevărul" că cei de la Cosmote, deşi au fost contactaţi în prealabil, nu au oferit niciun răspuns. Singurul răspuns trimis, susţine Vasilescu, a sosit abia după publicarea materialului pe site-ul Cooltivator. 

Creatorii aplicaţiei sunt cei de la GMP Advertising. Ei au declarat pentru Adevărul că: 

“Aplicatia mobila Hai! a fost dezvoltata pe baza unui concept original GMP si WEBSTYLER, iar din informatiile care ne-au fost furnizate, nu vedem nicio legatura intre aplicatia mobila Hai! si site-ul web myprojekts.com. Site-ul respectiv pare un loc in care oameni care nu se cunosc pot crea proiecte, indiferent de tema si scop, in timp ce aplicatia mobila Hai! este o unealta de planificare si impartasire live a experientelor traite. In acest moment ne aflam in plina campanie de teasing, prin urmare anumite functionalitati de interactiune ale aplicatiei nu pot fi dezvaluite, dar va putem spune ca nu au vreo legatura cu tema site-ului in discutie.”, a declarat Andreea Nemens, director executiv GMP Advertising.

„În primăvara anului 2013 eventures s-a întâlnit cu Cosmote, in vederea încheierii unui parteneriat pentru dezvoltarea unei reţele de socializare gândită de eventures. Reţeaua s-ar fi numit facemceva.ro - o retea sociala care uneşte oameni cu interese similare şi mai mult, îi pune in contact cu branduri. Utilizatorii crează un proiect (spre exemplu: Plimbare cu bicicleta pana la Brasov), găsesc oameni care să li se alăture, iar mai mult de atât şi brandurile pot veni cu oferte speciale pe aceste proiecte(spre exemplu: o firmă postează o ofertă de inchiriere de bicicleta, pe când alta le poate oferi cazare în Braşov. Tot cam pe atunci, Cosmote a refuzat parteneriatul“, se arată în articolul iniţial scris de agenţia Eventures.

Aplicaţia Hai! a fost lansată pe 29 august şi face parte din campania de rebranding FanMagenta, prin care Cosmote se transformă în Telekom.

Myprojekts vs. Hai!

În urmă cu câteva luni, „Adevărul“ a stat de vorbă cu Vasilescu, care a explicat funcţionalitatea şi conceptul din spatele platformei Myprojekts. „Dacă eu sunt pasionat de ciclism şi vreau să fac un trip la munte, nu pot să mă duc singur pentru că e mai tare să mergi cu o gaşcă. Atunci, creez un proiect nou pe MyProjekts în care spun că sunt pasionat de lucrul ăsta şi vreau să organizez la o anumită dată o excursie. Astfel, atrag oameni care ar fi interesaţi să meargă cu mine acolo şi am şi posibilitatea de a primi oferte sau sponsorizări. Ce presupune asta? În funcţie de geolocaţie şi de categoria în care mi-am încadrat proiectul voi putea primi oferte speciale, de exemplu, pentru cazare sau pentru masă. Pe de altă parte, pot veni şi branduri dispuse să ajute şi să se promoveze în felul acesta. De exemplu, vin cei de la GoPro şi oferă câteva camere de filmat sau vin cei de la Adidas şi oferă echipament“, spunea atunci fondatorul reţelei.

Ce face aplicaţia Hai!? Le permite utilizatorilor să creeze evenimente la care să îşi invite prietenii, însă nu există posibilitatea de a cere sponsorizări. De asemenea, cu aplicaţia Hai!, utilizatorii vor putea să ”controleze cel mai interactiv spectacol din România”.

”Doar folosind aplicaţia Hai! vei putea controla cel mai interactiv spectacol din România, care are loc pe 13 septembrie. De asemenea, poţi folosi aplicaţia ca să organizezi întâlniri private cu toţi prietenii sau poţi să organizezi evenimente de grup la care să îţi inviţi amicii, să discutaţi detaliile şi să împărtăşeşti cu ei toate lucrurile amuzante”, se arată pe pagina de descriere a aplicaţiei.

Răspunsul Cosmote

Reprezentanţii MyProjekts au trimis celor de la Cosmote o scrisoare oficială în care a fost expusă această problemă şi au cerut o întâlnire cu reprezentanţii companiei. Totuşi, susţine Răzvan Vasilescu, Cosmote a răspuns la cerere după ce articolul de pe site-ul Cooltivator a fost publicat.

Răspunsul integral al reprezentanţilor Cosmote poate fi citit mai jos.

„Ca urmare a întrebărilor dumneavoastră, în prezent facem cercetări în legătură cu acest subiect şi vom reveni cu informaţii în momentul în care vom avea o perspectivă clară asupra situaţiei. La acest moment, vă putem comunica faptul că aplicaţia Hai! a fost achiziţionată de Cosmote de la un furnizor extern.

Aplicaţia Hai! face parte din campania de migrare către noul brand al Romtelecom şi Cosmote România, de pe 13 septembrie. În ziua evenimentelor, aplicaţia va permite celor prezenţi să interacţioneze cu ceea ce se întâmplă pe scenă, indiferent că se află în respectivele locaţii sau la distanţă.

Cu acest prilej dorim să subliniem faptul că in toate acţiunile noastre menţinem o conduită etică şi profesională cu partenerii noştri. La fel am acţionat şi în cazul de faţă, când am răspuns solicitării Eventures de a stabili o întâlnire pentru a clarifica situaţia, însă aceştia nu au aşteptat să discutam direct elementele pretinse în scrisoare, ceea ne determină să punem la îndoială buna lor credinţă“.

„Originalitatea ideii este afectată”

Cofondatorul platformei sociale este îngrijorat de faptul că imaginea MyProjekts are de suferit. El a declarat, într-un interviu acordat Iqads, că „suntem în situaţia în care campania de promovare MyProjekts va avea de suferit“.

„Originalitatea ideii este afectată. Practic, s-a pierdut startul ideii de la care a pornit MyProjekts (care, de altfel, a fost prezentată şi celor de la Cosmote în faza de căutare de parteneri). Suntem în situaţia în care campania de promovare MyProjekts va avea de suferit. Aceasta campanie urma să fie lansată de eventures în această toamnă. Totodată, este afectată şi poziţia pe care MyProjekts o are faţă de partenerii şi investitorii săi, actuali şi viitori. Periclitarea sau îngreunarea discuţiilor destul de avansate pe care MyProjekts le are pentru lansarea platformei în SUA şi în Marea Britanie este iarăşi un factor îngrijorător, şi aici ne referim mai ales la condiţiile în care platforma urmează a fi dezvoltată în continuare, alături de parteneri din San Francisco şi Londra“, a declarat Vasilescu.

Prezentarea trimisă către Cosmote, în aprilie 2013

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite