Site-ul Gizmodo spune că Microsoft a anunţat în această săptămână că, începând cu 15 ianuarie, ”o notificare va apărea pe întreg ecranul şi va descrie riscul la care se supun cei care continuă să utilizeze Windows 7”.
Actualizările de securitate se încheie cu o zi înainte de acest moment, iar compania este pregătită să facă tot posibilul pentru a se asigura că utilizatorii Windows 7 ştiu acest lucru şi realizează că e timpul să treacă la un sistem de operare mai avansat.
Gigantul american a avertizat deja utilizatorii pentru o bună parte a acestui an prin ferestre de tip pop-up. Notificările trimise pe 15 ianuarie vor fi însă ceva mai persistente şi vor ”rămâne pe ecran până când interacţionezi cu ele”.
”Mutaţi-vă pe Windows 10 înainte de ianuarie 2020”
Windows 7 se află la sfârşitul unui ciclu de 10 de ani, timp în care sistemul de operare a primit actualizări constante. Microsoft avertizează că, de pe 15 ianuarie, cei care folosesc în continuare acest sistem de operare vor fi mai vulnerabili în faţa viruşilor şi a malware-ului.
”Când se termină această perioadă de 10 ani, Microsoft va opri orice fel de suport pentru Windows 7 pentru a ne concentra pe investiţiile şi suportul tehnologiilor şi experienţelor noi” anunţa un comunicat publicat de Microsoft în acest an, recomandând utilizatorilor să facă mutarea pe Windows 10 înainte de ianuarie 2020 pentru a evita situaţii în care au nevoie de servicii sau suport care nu mai poate fi oferit.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
2 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Responsabil de mesajele de avertizare este pachetul KB4493132 care a fost instalat automat de Windows Update. Cine vrea să folosească în continuare Windows 7 și n-are chef de “bombardamente” cu mesaje agasante se poate scăpa de ele dezinstalînd actualizarea respectivă. Aceasta se poate realiza din CONTROL PANEL – PROGRAMS AND FEATURES – VIEW INSTALLED UPDATES și apoi se caută KB4493132 care se dezinstalează.
Celebrul win 10 de cct .pagesys 8 gb ,hibersys 16 gb ..intreg sistemul de operare ocupa 80 gb ,daca ni mai mult la unele calculatoare.update-uri forțate primesti .il folosesc spart,ca nu iși merita banii .dar primul la boot ,intotdeauna este MXLinux ,baby .windows de cct