Zece experienţe virtuale pentru al doilea stagiu de lockdown

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Airbnb
Foto: Airbnb

În Marea Britanie, partea a doua a lockdown-ului este în efect de aproape 10 zile, iar oamenii sunt în căutare de activităţi din ce în ce mai inedite, disponibile online.

Cei de la Independent au realizat o listă cu 10 activităţi diferite, care să îi ajute pe cei ce se plictisesc în casă în timpul celui de-al doilea lockdown. De la gătitul unui fel de mâncare considerat drept „specialitatea casei” de o familie străină, alături de aceştia, până la descoperirea unui oraş pe timpul nopţii, alături de un localnic, experienţele virtuale disponibile au devenit din ce în ce mai inventive şi interesante. Iată mai jos lista realizată de britanici (aproape toate experienţele pot fi accesate şi din alte ţări):

1. Meditaţii cu oi scoţiene, 13 lire sterline/persoană

O sugestie oferită celor care stau la oraş, în apartamente neîncăpătoare şi tânjesc la câmpurile scoţiene sau la o simplă întâlnire cu o oaie. O astfel de experienţă este oferită de Beccy şi fiica sa Rivkah, instructoare de yoga, şi se termină cu 10-15 minute de meditaţie în sunetele naturii, după un tur al fermei la care trăiesc cele două.

2. Gătitul pastelor cu bunici din Italia, 27 lire/persoană

Cei pasionaţi de bucătărie pot alege să gătească mâncare italiană cu bunici aflate în Palombara Sabina, Italia şi fiicele lor. Acestea gătesc în fiecare seară lucruri diferite, în meniu fiind incluse Tiramisu sau Fettuccini cu Rag, spre exemplu. Ele îşi împărtăşesc şi secretele bucătăriei cu cei care le privesc, şi oferă înainte de întâlniri liste de cumpărături pentru ca cei de-acasă să fie pregătiţi să gătească împreună.

3. Lecţii de desenat portrete nud, 8 lire/persoană

London Drawing oferă clase live cu modele reale, pentru cei care doresc să înveţe tainele portretului nud. Acestea au loc săptămânal, cu modele diferite şi sfaturi de la experţi, şi nu necesită experienţă, oameni din toată lumea fiind încurajaţi să participe şi să îşi îmbunătăţească abilităţile la desen.

4. Întâlnire cu reptile, 30 lire/persoană

Cei care vor să încerce să depăşească (virtual) una dintre cele mai populare frici, cea de reptile (sau şerpi), pot încerca o astfel de vizită, în interiorul unui adăpost pentru şopârle gecko, şerpi veninoşi sau păianjeni. Experienţa virtuală îi învaţă pe privitori mai multe despre reptile, direct din acvariul acestora, fără a risca să fie muşcaţi.

5. Cocktail-uri cu travestiţi, 26 lire/persoană

Într-una dintre experienţele foarte libertine de pe această listă, vizitatorii sunt încurajaţi să se îmbrace şi ei în orice doresc, dacă doresc, şi să vorbească, timp de 90 de minute, la un cocktail cu Pedro şi Nikolay (alias Teresa al Dente şi Irina Ganache), unii dintre cei mai celebri travestiţi din Lisabona.

6. Vizită pe străzile din Praga în timpul Morţii Negre, 14 lire/locuinţă (mai multe persoane pot participa din acelaşi loc)

Experienţe virtuale foto via Airbnb

Foto: Headout

Ciuma bubonică, poreclită „Moartea Neagră”, a făcut ravagii la începutul secolului XVIII în Europa şi în întreaga lume, iar această experienţă virtuală de poartă înapoi în timp, într-o perioadă în care frica domina inimile. Alături de Dr. Alexander Schamsky, un erou necunoscut din 1713, îmbrăcat complet în costumul vremii şi cu celebra mască pusă pe faţă, poţi păşi prin străzile din Praga, ascultând istoria epidemiei care a marcat întreaga lume.

7. Afli cum se realizeză efectele sonore de la Hollywood, 29 de lire/persoană

O experienţă virtuală realizată de Adam DeCoster, nominalizat de 4 ori la premiile Emmy, responsabil pentru efectele sonore în producţii de la Disney, Netflix, Sony sau Warner Bros. De exemplu, DeCoster este cel responsabil pentru acel scos de zăpada din Fargo şi garantează că, pe parcursul sesiunii, îţi va oferi secrete despre cum efectele audio aduc la viaţă imaginile de pe ecran.

8. Ora de comedie, 12 lire/persoană

Cei care vor să înveţe să îi facă pe alţii să râdă sau pur şi simplu să râdă ei înşişi pentru o oră, pot alege experienţa virtuală cu Iggy, un comediant care a urcat de multe ori pe scenele din Los Angeles. În fiecare sesiune, acesta dezvăluie cum poţi aduce spectatorii care par să fie „împotriva ta” de partea ta şi care sunt structurile pe care le folosesc comedianţii din întreaga lume.

9. Învaţă să stai în mâini de la un gimnast medaliat la Olimpiadă, 18 lire/persoană

Unul din lucrurile pe care probabil că toţi ni le-am dorit atunci când eram mici, statul în mâini, poate fi acum învăţat de la Kristian Thomas, un gimnast medaliat cu bronz la Olimpiadă, care poate vorbi de asemenea şi despre experienţele sale de pe cea mai înaltă scenă a sportului (participând atât la Londra 2012 cât şi la Rio 2016).

10. Vizită într-un alt univers, 18 lire/persoană

Pentru cei care vor să exploreze vizual lumi neatinse, această experienţă se foloseşte de echipamentul Telescopului Spaţial Hubble pentru a-ţi oferi o privire în alte galaxii. Alături de un astronom, poţi întreba orice îţi doreşti, şi vei avea o privire mai clară asupra spaţiului cosmic, galaxiilor îndepărtate, constelaţiilor, mitologiei şi tuturor lucrurilor care înconjoară planeta noastră.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite