Mobile

articolul anterior articolul urmator

Acer a prezentat noile serii de notebook: Swift, Spin şi Aspire

1
21 Oct 2020 21:00:52
Autor: George-Andrei Cristescu
Acer Swift 3X.
Acer Swift 3X.

Acer a prezentat astăzi o suită de notebook-uri noi din seriile populare Swift, Spin şi Aspire, toate oferind performanţa noilor procesoare Intel Core din a 11-a generaţie cu grafică Intel Iris Xe.

Acer Swift 3X 

Swift 3X este echipat cu noua soluţie grafică Intel Iris Xe MAX şi cu procesoare Intel Core din a 11-a generaţie. Modern şi uşor, Swift 3X cu o greutate de 1,373 kg trece prin cele mai intensive aplicaţii cu o durată de viaţă a bateriei de până la 17,5 ore şi, dacă este necesar, poate fi încărcat rapid pentru a oferi patru ore de utilizare în doar 30 de minute. Ecranul FHD IPS de 14 inci  acoperă 72% din gama de culori NTSC şi oferă un raport ecran-carcasă de 84%, în timp ce conţinutul se încarcă mai repede datorită vitezelor mari de transfer oferite de Intel Wi-Fi 6 (Gig+). Swift 3X vine, de asemenea, cu o gamă largă de porturi, inclusiv USB-C, Thunderbolt 4 şi USB3.2 Gen 2, asigurând un transfer de date rapid şi convenabil.

Acer Spin 5 

Acer Spin 5, premiat în 2020 cu Red Dot Design, este un notebook convertibil cu ecran tactil, o greutate de doar 1,2 kg şi grosime de 14,9 mm. Dispozitivul are un design cu balamale la 360 de grade care îi permite să se transforme într-o varietate de moduri diferite, cum ar fi modul tabletă pentru notiţe sau modul clamshell pentru tastare, unde tastatura este uşor ridicată pentru a oferi o experienţă de tastare ergonomică şi performanţe termice îmbunătăţite. Ecranul tactil şi touchpad-ul sunt acoperite de un strat opţional de sticlă antimicrobiană Corning Gorilla Glass. S-a dovedit că un agent antimicrobian ion-argint, compatibil BPR şi EPA, care acoperă tastatura şi suprafaţa înconjurătoare, asigură o rată de reducere microbiană constantă împotriva unei game largi de bacterii, conform protocolului de testare JIS Z 2801 şi ISO 22196.

Echipat cu un procesor Intel Core până la i7 din a 11-a generaţie cu grafică Iris Xe, dispozitivul are o performanţă puternică pentru a alimenta proiectele creative. Ramele ultra-înguste de 7,78 mm permit un raport impresionant ecran-carcasă de 80%, extins cu un afişaj 3:2 IPS VertiView care oferă 18% mai mult spaţiu pe ecran comparativ cu un afişaj 16:9 şi permiţând spaţiu amplu pentru a utiliza cât mai creativ Acer Active Stylus cu tehnologie Wacom AES. Cu o durată de viaţă a bateriei de până la 15 ore, multiple porturi USB Type-C cu certificare Thunderbolt 4, KilleR 1650 Wi-Fi şi boxe duble orientate spre faţă, Spin 5 este un partener potrivit pentru profesioniştii care au nevoie mobilitate pentru proiectele lor creative.

Acer Spin 3

Spin 3, portabil şi uşor, este un notebook de 13,3 inci cu format 16:10 şi cu un afişaj multi-touch IPS WQXGA (2560x1600). La fel ca Spin 5, acesta dispune şi de cele mai noi procesoare Intel Core din a 11-a generaţie cu grafică Iris Xe. Ecranul Spin 3 se roteşte la 360 de grade, oferind utilizatorilor posibilitatea de a lucra şi de a se juca în orice mod le este lor confortabil. 

De asemenea, vine cu un stylus activ Acer încorporat cu 4.096 de niveluri de sensibilitate la presiune pentru a profita la maximum de ecranul tactil. Combinat cu SSD-uri duale, o pereche de porturi USB Type-C cu Thunderbolt 4 şi Killer 1650 Wi-Fi, Spin 3 este o alegere potrivită pentru studenţi sau profesioniştii care lucrează în mişcare.

Acer Aspire 5 

Cu cele mai recente procesoare Intel Core din a 11-a generaţie cu grafică Iris Xe sau NVIDIA GeForce MX450, gama de notebook-uri Aspire 5 permite utilizatorilor să realizeze simultan mai multe sarcini. Potrivit pentru productivitate, ecranul tactil IPS full HD al notebook-ului este înconjurat de rame înguste care permit un raport ecran-carcasă de peste 80%. 

Aspire 5 are până la 24 GB memorie DDR4, spaţiu de stocare de până la 1 TB pe SSD M.2 PCIe şi 2 TB pe HDD. Un design ergonomic al balamalei ridică Aspire 5 şi înclină tastatura acestuia într-un unghi pentru tastare confortabilă, proiecţie mai bună a sunetului şi ventilaţie îmbunătăţită, iar Acer Color Intelligence îmbunătăţeşte aspectul vizual.

Preţuri şi disponibilitate                                              

Acer Spin 5 (SP513-55N) va fi disponibil în EMEA din Decembrie 2020 la preţuri începând de la 1,099 EUR.

Acer Spin 3 (SP313-51N) va fi disponibil în EMEA din Decembroe 2020 la preţuri începând de la 899 EUR.

Acer Swift 3X (SF314-510G) va fi disponibil în EMEA din din Noiembrie la preţuri începând de la 849 EUR.

Acer Aspire (A514-54 14") va fi disponibil în EMEA din Noiembrie la preţuri începând de la 599 EUR.

Acer Aspire (A515-56 15.6") va fi disponibil în EMEA din Noiembrie la preţuri începând de la 599 EUR.

Acer Aspire (A517-52 17.3") va fi disponibil în EMEA din Noiembrie la preţuri începând de la 599 EUR.

Specificaţiile exacte, preţurile şi disponibilitatea pot varia în funcţie de regiune. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Popi_Kid
21.10.2020, 21:53:10

prefer travelmate

+1 (1 vot)
Modifică Setările