Mobile

articolul anterior articolul urmator

Aplicaţia Orange Money devine accesibilă clienţilor din orice reţea

0
22 Jul 2021 15:04:53
Autor: George-Andrei Cristescu
Aplicaţie Orange Money.
Aplicaţie Orange Money.

Produsele financiare digitale Orange Money, disponibile până acum doar clienţilor Orange România, devin accesibile utilizatorilor din orice reţea de telefonie mobilă din România.

Clienţii pot deschide un cont nou, direct din aplicaţia mobilă, şi pot începe să facă transferuri în ţară ori în străinătate sau plăţi cu un card virtual. Până pe 30 septembrie, noii clienţi au şi bonusuri de bun-venit.

Orange Money este o alternativă la serviciile bancare tradiţionale, ce oferă o soluţie digitală completă, uşor de accesat, uşor de gestionat, transparentă la nivel de costuri şi cu un customer service la cele mai înalte standarde. 

Pentru a beneficia de produsele Orange Money, utilizatorii descarcă aplicaţia din Google Play sau Apple Store şi urmează paşii pentru înrolarea 100% online. 

Astfel, clienţii Orange Money pot deschide un cont curent digital în RON cu IBAN propriu, în câteva minute, de pe mobil, şi pot solicita emiterea instantă a unui card de debit virtual pe care-l pot folosi imediat pentru plăţi sau transferuri.

Cardul de credit Orange Money poate fi obţinut digital, în aplicaţia Orange Money. Verificarea datelor, aprobarea liniei de credit, semnarea documentelor şi emiterea cardului de credit virtual se fac simplu şi rapid de pe smartphone.

Din aplicaţia Orange Money, utilizatorii pot face transferuri naţionale, printr-un număr de mobil sau IBAN, fără comision, dar şi transferuri internaţionale în 16 valute, la un curs avantajos şi fără comision de transfer internaţional.

Orange Money dă libertatea clienţilor de a face plăţi atât cu un card virtual, cât şi cu un card fizic, online sau în orice magazine, oriunde în lume. Cardul virtual poate fi folosit si pentru activarea plăţilor contactless cu ceasul sau cu telefon, prin Orange Pay, Apple Pay, Google Pay, Garmin Pay sau Fitbit Pay.

Când au nevoie de ajutor cu privire la serviciile şi produsele Orange Money, clienţii pot face solicitări sau pot pune întrebări în chat-ul din meniul aplicaţiei.

Clienţii Orange Money nu au comisioane pentru deschiderea si administrarea contului, a cardului de debit Classic, pentru transferuri în ţară sau străinătate, dar nici pentru plăţi de facturi sau retrageri de numerar la ATM. Mai mult, pot câştiga bani în cont prin utilizarea aplicaţiei.

Până pe 30 septembrie, noii clienţi au bonusuri de bun-venit, pentru plăţile cu cardul de debit, de credit sau pentru plăţilele de facturi.

Până pe 17 octombrie, utilizatorii care fac cel puţin o plată de minimum 10 lei, prin cardul de debit sau de credit, intră în tragerea la sorţi pentru un premiu zilnic, în total fiind 90 de astfel de premii în perioada campaniei.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările