Mobile

articolul anterior articolul urmator

Asus ROG Phone 3 va fi lansat pe 22 iulie

0
3 Jul 2020 15:22:24
Autor: Andrei Brînduşescu

Săptămâna trecută, Asus anunţa că va dezvălui noul ROG Phone 3 în iulie, iar ieri a confirmat şi data oficială - 22 iulie.

Anunţul a fost făcut pe site-ul oficial al companiei din Taiwan, însoţit de o numărătoare inversă care se sfârşeşte pe 22 iulie.

Asus nu a dezvăluit încă niciun detaliu despre noul său device, însă luna trecută a apărut pe YouTube un videoclip hands-on cu acesta. În plus, specificaţiile sale complete au fost observate deja, iar telefonul va avea un ecran AMOLED FullHD+ de 6,59 inci, cu o baterie uriaşă de 5800mAh, tipică telefoanelor de gaming.

Senzorul de amprentă este integrat în ecran, iar dispozitivul va avea până la 12GB memorie RAM şi 256GB de stocare, cu sistem de operare Android 10. De asemenea, ROG Phone 3 va veni cu dual-mode 5G şi un procesor cu 8 nuclee, tactat la 3.09GHz.

În ceea ce priveşte segmentul foto, ROG Phone 3 va beneficia de 4 camere, însă doar două sunt cunoscute momentan - cea principală, de 64MP şi un modul secundar, de 13MP, relatează GSMArena. Este foarte posibil însă ca una dintre cele 3 camere de pe spate să fie una tele, deoarece în specificaţii este menţionat şi un zoom optic 8x.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii