Cele mai bune hărţi care funcţionează fără internet, disponibile şi pe iPhone

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Here Maps permite descărcarea aplicaţiilor direct în telefon şi folosirea lor offline
Here Maps permite descărcarea aplicaţiilor direct în telefon şi folosirea lor offline

Utilizatorii de iPhone şi iPad la dispoziţie începând de ieri aplicaţia HERE Maps, poate cea mai bună aplicaţie pentru navigarea offline. Aplicaţia era disponibilă înainte pe Windows Phone şi pe Android.

HERE Maps e creaţia echipei de la Nokia şi de la Windows Phone, iar după rezultatele foarte bine înregistrate pe platforma Microsoft, creatorii săi au decis să ducă o variantă Beta pe Android. HERE Maps se deosebeşte de Google Maps, de exemplu, prin posibilitatea de a descărca o hartă offline şi a o folosi fără internet. Pentru călătoriile în străinătate, HERE Maps e una dintre cele mai bune alternative pentru evitarea tarifelor de roaming.

Pe HERE Maps de pe Android vom avea la dispoziţie numeroase hărţi, inclusiv naţionale sau europene. Ele se descarcă în telefon şi pentru a naviga offline, trebuie să bifăm opţiunea din interiorul aplicaţiei. De exemplu, harta României are aproximativ 300 de MB. Telefonul se foloseşte de GPS pentru a ne poziţiona pe hartă.

HERE Maps iOS

De asemenea, pe HERE Maps putem să ne facem un traseu de mers pe jos, maşină sau bicicletă. În modul de navigare, primim indicaţii în limbă română, pas cu pas.

Pentru a folosi HERE Maps aveţi nevoie de minimum iPhone 4s cu iOS 7.

Descărcaţi aplicaţia de aici. Un review al aplicaţiei de iOS veţi putea vedea în rubrica Aplicaţia la Control, care va începe de luni, 16 martie. Un preview al rubricii puteţi vedea în video-ul de mai jos. 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite