Compania care a creat un standard pentru Android ar produce noul Nexus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nexus One a fost primul din serie şi a creat un standard pentru Android.
Nexus One a fost primul din serie şi a creat un standard pentru Android.

HTC ar urma să producă următorul telefon Nexus şi, la fel ca în 2010, acest parteneriat cu Google poate ajuta foarte mult compania.

În 2010, Google lansa Nexus One, un telefon produs de HTC. Pentru taiwanezi, telefonul acesta a dus la modelul Desire şi la o linie de produse mai bune. Până la One M9. Acum, cu HTC 10, pare să-şi fi revenit, tocmai de aceea Google ar reveni la un parteneriat cu HTC pentru viitorul Nexus.

După LG, Huawei şi Samsung, HTC pare o alegere foarte bună. Totodată, un smartphone Nexus setează un standard pentru ceea ce crede Google că este „potrivit“ ca hardware pentru Android. Mai mult, conform Playtech, vor fi două modele şi numele de cod ale acestora sunt Marlin şi Sailfish. Desigur, vor fi inspirate ca design după HTC 10. Şi nu este unul inovator. 

În ceea ce priveşte procesorul, ar putea folosi un Qualcomm Snapdragon 821, iar ecranul ar fi de până în 5,2 inci QuadHD, va folosi cel puţin 4GB de memorie RAM şi o baterie de aproximativ 3.000 mAh. Modelul mai ieftin ar putea fi inspirat de seria Desire de la HTC. Expertiza taiwanezilor, demonstrată cu seria One, este în hardware şi liniei Nexus i-ar prinde bine un model premium de tipul acesta. 

Telefonul ar urma să fie lansat în toamnă, cu evenimentul tradiţional al Google când anunţă şi viitorul Android. Până acum, Nexus S şi Nexus 5 au fost două dintre cele mai apreciate şi populare telefoane ale Google. Odată cu Nexus 5X şi Nexus 6P a introdus duoul telefon premium - telefon „de buget“ şi cititorul de amprente.

Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite