Digi Mobil porneşte campania de reduceri „Cel mai tare în portare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Campanie portare Digi Mobil.
Campanie portare Digi Mobil.

Din data de 27 ianuarie 2021, clienţii persoane fizice care se portează în reţeaua Digi Mobil beneficiază de o reducere de 50% din valoarea abonamentului ales, timp de 6 luni.

”Cel mai tare în portare” se adresează atât clienţilor noi, cât şi celor existenţi. Oferta este disponibilă în toate magazinele Digi, online, pe site-ul DIGI.ro, prin apel la serviciul Relaţii Clienţi şi prin intermediul agenţilor de vânzare Digi.

Cei care doresc să efectueze portarea online pot accesa site-ul DIGI.ro, secţiunea Mobil, aleg abonamentul dorit şi completează câmpurile necesare în vederea plasării comenzii. În cazul clienţilor existenţi, aceştia pot beneficia de ofertă prin logarea în contul de client DIGI.ro, categoria Mobil. Clienţii aleg abonamentul dorit, selectează opţiunea Portare şi urmează paşii pentru plasarea comenzii. Oferta se aplică la contractarea serviciului de telefonie mobilă pentru o perioadă de 24 luni.

Oferta este valabilă pentru oricare dintre abonamentele Digi Mobil: Digi Mobil Optim Nelimitat la 5 EUR (inclusiv TVA), Digi Mobil Optim 3 la 3 EUR (inclusiv TVA), Digi Mobil Optim 2 la 2 EUR (inclusiv TVA). Abonaţii Digi Mobil Optim Nelimitat care contractează în cadrul acestei oferte un al doilea sau al treilea abonament vor beneficia, suplimentar, de reduceri determinate de volum (3 EUR în loc de 5 EUR, la care se va adăuga şi reducerea aferentă campaniei, în funcţie de numărul de abonamente active asociate aceleiaşi adrese).

De aceleaşi oferte se pot bucura, în cadrul campaniei, şi clienţii care deţin telefoane mobile compatibile 5G şi care pot efectua trafic suplimentar în reţeaua Digi Mobil 5G Smart, fără a plăti în plus pentru datele consumate în această reţea. Digi a lansat, în iunie 2019, în România, serviciile de telefonie mobilă la standarde 5G şi a făcut posibil accesul utilizatorilor la cea mai avansată tehnologie a momentului, în domeniul comunicaţiilor electronice mobile, în cele mai avantajoase condiţii comerciale de pe piaţa locală.

Pe site-ul DIGI.ro, portarea poate fi realizată în integralitate online.

Digi Mobil este destinaţia preferată de portare a utilizatorilor de servicii de voce şi date mobile, încă de la lansarea serviciului, în octombrie 2008, potrivit datelor comunicate la începutul anului 2020 de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Potrivit autorităţii de reglementare în domeniul comunicaţiilor, ANCOM, acoperirea reţelei Digi Mobil pentru serviciile de voce s-a îmbunătăţit pe parcursul anului 2020 şi a ajuns la 98,02% din populaţia României, în creştere cu aproximativ 3% faţă de 2019.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite