Două treimi din aplicaţiile antivirus de pe Android sunt complet inutile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO via TechRadar
FOTO via TechRadar

AV-Comparatives, un site independent care se ocupă de testarea software-urilor antivirus, a efectuat un studiu pe 250 de aplicaţiii, iar două treimi dintre acestea s-au dovedit a fi inutile.

Testul a constat în identificarea corectă a cel puţin 30% dintre aplicaţiile maliţioase din 2018, lucru pe care numai 80 de aplicaţii antivirus au reuşit să îl facă.

Conform studiului, foarte multe dintre aplicaţiile care nu au reuşit să treacă testul au identificat greşit aplicaţii. 

Astfel, cele populare, care erau cunoscute ca fiind sigure, au fost considerate periculoase iar cele care erau cu adevărat periculoase au fost considerate sigure.

Lipsa de eficienţă se datorează faptului că aplicaţiile respective nu scanau codul. 

Aplicaţiile care aveau în cod nume ale unor platforme cunoscute (com.facebook sau com.whatsapp, de exemplu) erau tratate ca fiind sigure, programele funcţionând pe baza unor whitelist-uri.

O altă problemă a fost plagiatul, unele aplicaţii folosind motorul antivirus al aplicaţiilor mai cunoscute, copiindu-le chiar şi interfaţa, arată site-ul techspot.

Antivirus interfaţă FOTO via TechSpot

FOTO via TechSpot.

Aplicaţiile antivirus cunoscute, precum McAfee, Kaspersky Lab, Avast, AVG sau Symantec, s-au descurcat însă foarte bine, trecând cu brio testele AV-Comparatives.

Tehnologie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite