FOTO Cum va arăta Huawei Mate 10, ultima lansare importantă a anului. Ce specificaţii va avea şi cât va costa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
huawei

Huawei îşi va lansa noul smartphone pe 16 octombrie, însă mai multe zvonuri şi o poză au ”scăpat” deja pe Internet.

Huawei Mate 10 va fi disponibil în trei variante, Mate 10 Pro, Mate 10 şi Mate 10 Lite şi sunt unele dintre cele mai aşteptate telefoane ale anului 2017. Compania chineză a promis că acesta va fi primul terminal cu procesor bazat pe inteligenţă artificială, care îţi învaţă comportamentul de utilizare.

Imaginea cu Mate 10 a fost distribuită pe Twitter de Evan Blass, una dintre cele mai de încredere surse din lume atunci când vine vorba de telefoane.

Din câte se ştie până acum, Mate 10 va avea un ecran QHD generos ”EntireView”, cu aspect 18:9, cu o diagonală de 5,99 inci. Procesorul Kirin va fi ajutat de 4 sau 6 GB de RAM. În plus, vom avea trei variante de spaţiu de stocare, de 64 GB, 128 GB şi 256 GB.

huawei mate 10 evleaks

Foto: @evleaks via Twitter

Ambele camere foto, cea de pe spate şi cea de pe faţă, vor fi duale. Cea principală va dispune de 16 megapixeli, iar cea pentru selfie-uri de 13 megapixeli. Preţul lui Mate 10 va fi unul destul de piperat, însă acest lucru este normal având în vedere că vorbim de un vârf de gamă premium. El va costa aproximativ 3200 de lei.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite