FOTO Cum arată seria Huawei Mate 30. Design-ul telefoanelor, confirmat cu trei zile înainte de lansare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi lansarea oficială a seriei Mate 30 este anunţată pe 19 septembrie, designul său a fost deja dezvăluit, graţie unor fotografii oficiale descoperite de un utilizator de pe Twitter.

Utilizatorul contului de Twitter @evleaks a intrat în posesia randărilor oficiale care prezintă designul fiecărui dispozitiv din seria Mate 30, inclusiv o nouă ediţie specială, realizată în colaborare cu cei de la Porsche.

Aşadar, se pare că notch-ul nu a dispărut şi revine pe Mate 30 Pro, fiind mai mic pe Mate 30 şi inexistent doar pe Mate 30 Lite (pe care avem însă o gaură în ecran). 

Pe spate, avem un ansamblu circular de cameră, cu patru senzori pentru Mate 30 Pro, în timp ce Mate 30 Lite va avea parte de un ansamblu în formă de pătrat, însă tot cu patru senzori.

Imagine indisponibilă

Huawei Mate 30 Lite. FOTO Twitter @evleaks

La Mate 30 Pro se remarcă ecranul extrem de curbat, şi faptul că telefonul nu mai are decât un singur buton, cel de power, deoarece se pare că volumul va putea fi controlat direct de pe ecran.

Imagine indisponibilă

Huawei Mate 30 Pro. FOTO Twitter @evleaks

Versiunea specială a lui Mate 30 Pro, realizată în colaborare cu Porsche, va fi probabil cea mai scumpă din acest an. Design-ul frontal este neschimbat faţă de telefonul normal, însă pe spate avem un panou de sticlă, înconjurat de elemente din piele. Cercul din jurul camerelor este inexistent aici, ele fiind amplasate pe panoul din sticlă.

Remarcăm şi prezenţa unui jack de căşti de 3.5mm pe ediţia specială, ţinând cont că modelele simple ale lui Mate 30 Pro nu vor avea acest feature, care nu a fost prezent nici pe ediţia anterioară a lui Mate 20 Pro, realizată în colaborare cu producătorul de automobile german.

Imagine indisponibilă

Huawei Mate 30 Pro, Porsche Editon. FOTO Twitter @evleaks

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite