Mobile

articolul anterior articolul urmator

Huawei a fost cel mai mare producător de smartphone-uri din lume în al doilea sfert al anului

4
30 Jul 2020 19:04:55
Autor: Andrei Brînduşescu

Gigantul din Sheznhen a urcat pe prima poziţie, fiind pentru prima oară în aproape un deceniu când o altă firmă decât Samsung sau Apple conduce în acest top.

Schimbarea s-a produs în aprilie, aşa cum arătau iniţial cei de la Counterpoint Research, şi a fost confirmată acum şi într-un raport al celor de la Canalys.

Perioada pandemiei a afectat toate companiile de smartphone-uri, inclusiv pe Huawei, însă în cazul gigantului chinez, salvarea a venit de pe piaţa locală. Livrările de smartphone-uri în China ar fi alcătuit 72% din totalul celor înregistrate în al doilea sfert al anului, o creştere cu 11 procente faţă de primul sfert. Aceasta a dus la o atenuare a scăderii la nivel internaţional pe care a înregistrat-o compania.

Scăderile au fost constante atât pentru Samsung, cât şi pentru Huawei: sud-coreeni au livrat cu 30% mai puţine smartphone-uri la nivel internaţional decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce Huawei a scăzut cu 27%.

În ceea ce priveşte numărul total de unităţi, Huawei a vândut 55,8 milioane de dispozitive în al doilea sfert al anului, iar samsung 53,7 milioane.

”Este un rezultat remarcabil, pe care puţini l-ar fi prezis în urmă cu un an” a spus analistul Canalys, Ben Stanton. ”Fără COVID-19, acest lucru nu s-ar fi întâmplat”, a adăugat el.

Sunt şanse mici ca Huawei să rămână lider în Q3. Samsung urmează să lanseze pe 5 august noile sale flagship-uri, în cadrul unui eveniment Galaxy Unpacked, lucru care ar putea să dea un impuls vânzărilor sale, în timp ce seria Mate 40 de la Huawei este aşteptată spre sfârşitul lunii septembrie, astfel că vânzările sale vor fi luate în calcul pentru ultimul sfert al lui 2020.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

Tomescu Tom
30.07.2020, 19:14:53

Păi dacă partidul îți " sugerează " că ar fi bine pentru tine și familia ta să cumperi produse Huawei .. Ce poți face atunci ? . Asta este tehnologia folosită de guvernul chinez pentru supravegherea extinsă a cetățenilor .. De ce aș fi interesat să mă supravegheze și pe mine ? Că doar nu-s chinez...

moftronix2
31.07.2020, 14:41:25

Tomescu Tom. Nu își pierde nimeni vremea sa urmărească pe unu că tine ..De fapt, nu se urmărește nimeni, nu are nici un rost. Se urmaresc unu la mie, ca peste tot in lumea civilizata. Chinezii au cumpărat Huawei că nu au mai avut bani de ifone pe Criza...China este o imbecilitate tara mult mai democrată decât România.Democratia în China este pe fond. Nu formală.

Alexandru Preda
30.07.2020, 19:43:40

Toți din familia mea și niște colegi de serviciu avemtwl mobil Huawei și suntem foarte mulțumiți. De asemenea, când am avut cu un an în urma o problema cu telefonul, mi-a fost rezolvata în numaj o ora, timp în care am așteptat în sala de așteptare. Desigur ca asiaticii au putere de munca, seriozitate și disciplina. Nu ma interesează cum se trăiește în țările lor, dar Huawei este un telefon foarte bun.

Gabriel din Bugeac
31.07.2020, 11:37:15

Și eu sunt fan Huawei.. de câțiva ani cumpăr/folosesc doar marca Huawei..face toți banii.. Și culmea...până acum nu m-am trezit cu forțele speciale chinezești la ușă.. că de ce am uitat sa pun pătrunjel la ciorba.. cum se drege ciorba cu ou.. prietena mea n-am avut probleme cu serviciile secrete chinezești.. o perioada chiar vb codat...până mi-am adus aminte că am un televizor de la Samsung cu care sunt urmărit deja.. și am dat pe Digi24, ProTV...unde am găsit aceste știri.. mașina de spălat îi de la LG...oare îmi urmăresc turațiile la mașină? Samsung vă înregistrează! Aveţi grijă ce vorbiţi în faţa TV-ului inteligent..