Huawei Mate 30 ar urma să vină în Europa la mijlocul lui noiembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Huawei Mate 30 Series Launch Event

Se pare că Huawei ar fi decis până la urmă să aducă în Europa seria Mate 30, la aproape două luni distanţă de la lansarea globală, organizată la Munchen.

Zvonurile vin de la o sursă din China a celor de la TechGarage, şi menţionează ziua de 15 noiembrie ca o potenţială dată de lansare a noilor device-uri în Europa.

Huawei nu a confirmat încă lista finală a ţărilor în care vor fi disponibile smartphone-urile, însă se pare că acestea ar trebui să fie lansate în aceleaşi zone ca şi seria anterioară de Mate şi seria P30. Astfel, Germania, Franţa, Spania, Italia, Elveţia şi Marea Britanie ar urma să fie primele ”beneficiare” ale telefoanelor, urmate de alte câteva ţări europene, printre care şi România.

Telefonul va veni cu Android 10, însă suita de aplicaţii Google nu va fi disponibilă. În ultima lună au existat mai multe soluţii de instalare a acestora pe Mate 30, însă doar câteva dintre ele mai pot fi aplicate şi în acest moment, restul fiind fie blocate de Google, fie nefuncţionale.

Rămâne de văzut dacă producătorul din Shenzhen are un plan pentru a aduce aceste servicii pe dispozitivele sale. Lipsa lor nu va afecta foarte tare însă preţul telefoanelor, care sunt aşteptate să se vândă la sume de 799 de euro (Huawei Mate 30, 8GB RAM + 128GB de stocare), respectiv 1.099 euro (Huawei Mate 30 Pro, 8GB RAM + 256GB de stocare).

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite