Mobile

articolul anterior articolul urmator

Husele pentru iPhone 9 au început să fie deja livrate în SUA

0
31 Mar 2020 14:23:55
Autor: Andrei Brînduşescu

Succesorul iPhone-ului ieftin (iPhone SE) se apropie din ce în ce mai mult de data de lansare, iar primele huse pentru el au fost deja livrate.

Noi zvonuri spun că iPhone 9 (sau iPhone SE2) va fi lansat chiar în această săptămână, acestea fiind alimentate acum de husele care vor putea fi puse la vânzare începând cu data de 5 aprilie.

Pe cutie se poate vedea faptul că husa este concepută pentru un nou model de iPhone, de 4,7 inci, şi observăm că are un spaţiu pentru cameră similar cu husele de iPhone 7 sau iPhone 8.

Săptămâna trecută, Apple a surprins prin lansarea noului Macbook Air şi iPad Pro, anunţate prin simple comunicate de presă, postate pe site-ul Apple. Astfel, ne putem aştepta să vedem un anunţ asemănător şi pentru iPhone 9.

Noul iPhone ”de buget” ar urma să fie lansat în două versiuni, una de 4,7 şi una de 5,5 inci (denumită iPhone 9 Plus). Ambele vor avea un design asemănător cu iPhone 8 şi vor dispune de noul procesor A13 Bionic, de pe ultima gamă de telefoane Apple, 3GB memorie RAM, stocare de 64 şi 128GB şi o singură cameră pe spate. Preţul de bază este aşteptat să fie de aproximativ 400 de dolari, conform GSMArena.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii