OnePlus 7 Pro vs Samsung Galaxy S10+: Cine câştigă bătălia vitezei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

OnePlus 7 Pro a fost îndelung lăudat pentru viteza pe care o are încă de la lansarea sa, care a avut loc în urmă cu două săptămâni, iar cei de la PhoneBuff l-au pus la încercare împotriva lui Samsung Galaxy S10+, pentru a vedea care este cel mai rapid smartphone din lume.

Din punct de vedere al specificaţiilor, OnePlus pare să aibă un avantaj, deşi vine la un preţ mai mic decât Samsung Galaxy S10+. 

Ambele telefoane au un procesor Snapdragon 855, însă 7 Pro vine cu 12GB de RAM, în timp ce S10+ are doar 8GB. Şi la capitolul stocare, telefonul chinezilor este superior, cu 256GB UFS 3.0, faţă de 128GB UFS 2.1, cât regăsim pe Galaxy S10+.

Principalul avantaj al lui OnePlus 7 Pro îl reprezintă însă display-ul cu refresh rate de 90Hz şi rezoluţie de 3120 x 1440 de pixeli, comparativ cu cel de 3040 x 1440 de pixeli al lui Galaxy S10+.

Testul de viteză cuprinde mai multe etape, care solicită telefonul la capacităţi maxime: deschiderea unor aplicaţii din suita office, a unor jocuri, servicii de streaming şi procesarea unor videoclipuri. Acesta poate fi văzut în clipul de mai jos.

Videoclipul arată că OnePlus 7 Pro este noul campion al vitezei, fiind mai rapid cu şapte secunde decât Samsung Galaxy S10+. Rămâne de văzut cât va deţine acest titlu noul telefon al celor de la OnePlus, şi care va fi telefonul care îl va detrona.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite