OnePlus a anunţat noul 7T Pro şi ediţia specială McLaren. Cum arată şi ce specificaţii au

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luna trecută, OnePlus a anunţat lansarea celui mai nou telefon al său, OnePlus 7T, însă acesta nu a fost ultimul dispozitiv din acest an al chinezilor, care au decis să ţină un eveniment separat pentru adevăratul flagship al seriei: OnePlus 7T Pro.

Evenimentul de lansare al lui OnePlus 7T Pro a avut loc ieri, în Marea Britanie, iar smartphone-ul vine cu o mulţime de specificaţii excelente. Un procesor Snapdragon 855+ asigură performanţa, alături de o memorie RAM de 8GB sau 12GB şi stocare de 256 de GB.

Display-ul este acelaşi ca pe OnePlus 7 Pro, un AMOLED de 6,67 inci cu cameră de selfie motorizată, care se ridică din ecran. Evident, ecranul beneficiază de aceeaşi rată de refresh de 90Hz pe care o întâlnim pe telefoanele OnePlus din acest an.

La capitolul baterie, OnePlus 7T Pro vine cu 4085mAh şi un nou încărcător Warp Charge 30T, cel mai rapid al companiei de până acum. Evident, telefonul va avea Android 10 din cutie, cu sistemul de operare Oxygen OS 10.0. Preţul de pornire este de 699 de lire sterline.

Imagine indisponibilă

Pe lângă 7T Pro, cei de la OnePlus au anunţat şi ediţia specială McLaren, cu un design inspirat de echipa din Formula 1 cu acelaşi nume. Spatele acestui telefon are o nuanţă gălbuie în margini şi o textură care imită lemnul, iar cutia sa va include şi o husă alcantara. De asemenea, marginile se vor lumina în culoarea papaya, specifică monoposturilor McLaren, atunci când vei primi o notificare. Preţul de pornire este de 799 de lire sterline. 

Imagine indisponibilă
Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite