OnePlus şi Hasselblad anunţă un parteneriat pe zona de camere foto. Data oficială de lansare a seriei OnePlus 9

0
Publicat:
Ultima actualizare:
OnePlus şi Hasselblad.
OnePlus şi Hasselblad.

OnePlus a anunţat astăzi, 8 martie, începutul unui parteneriat de trei ani cu producătorul de camere foto Hasselblad, pentru a dezvolta în colaborare noua generaţie de camere pentru dispozitivele flagship ale OnePlus.

Cele două companii au început deja cooperarea pentru noile sisteme de camere – Hasselblad Camera for Mobile – pentru noua serie OnePlus 9, care se va lansa la nivel global pe 23 martie.

De asemenea, OnePlus şi-a anunţat planul de a investi peste 150 milioane de dolari în următorii trei ani pentru a-şi dezvolta în continuare capacităţile foto pentru mobile.

Parteneriatul va începe cu îmbunătăţiri software precum reglarea culorilor, calibrarea senzorului şi va continua către noi direcţii în viitor. Prima şi cea mai dificilă provocare a acestei colaborări constă în calibrarea avansată a culorilor. Dezvoltată în comun de OnePlus şi Hasselblad de-a lungul lunilor de verificare amănunţită şi reglare fină, această nouă soluţie de culoare - Calibrarea naturală a culorilor (Natural Color Calibration) cu Hasselblad - îşi propune să aducă culori mai precise din punct de vedere al percepţiei şi cu aspect natural fotografiilor făcute cu camerele flagship OnePlus. De asemenea, acesta va fi noul standard OnePlus pentru calibrarea culorilor în următoarele camere de smartphone.

Noul mod Hasselblad Pro aduce calibrarea Hasselblad pentru senzori în premieră pe un smartphone, oferind culori mai precise şi naturale care oferă o fundaţie solidă pentru post-editare. Modul Hasselblad Pro a fost regândit cu o nouă interfaţă bazată pe software-ul de procesare a imaginilor Hasselblad. De asemenea, permite un control pentru fotografii profesionişti de a-şi ajusta fotografiile, cu posibilitatea de a regla ISO, focalizarea, timpii de expunere, balansul de alb şi multe altele. În plus, utilizatorii pot folosi formatul RAW de 12 biţi pentru o culoare şi mai bogată şi o gamă dinamică mai mare.

Seria OnePlus 9 va reuni combinaţia de hardware premium OnePlus şi software rapid şi fluid cu expertiză în fotografie şi estetica Hasselblad. Astfel, noua serie va oferi cel mai avansat sistem de camere OnePlus de până acum - Hasselblad Camera for Mobile.

Seria OnePlus 9 va utiliza un senzor Sony IMX789 personalizat pentru cel mai mare şi mai avansat senzor principal de cameră foto de pe un dispozitiv OnePlus. Cu 12 biţi RAW, va fi de până la 64 ori mai colorat decât înainte, oferind culori mai dinamice şi mai vibrante în imagini şi oferind fotografilor profesionişti mai multe oportunităţi de post-editare. Hasselblad Camera for Mobile va oferi, de asemenea, înregistrare video HDR îmbunătăţită, precum şi suport pentru captarea videoclipurilor 4K 120FPS şi 8K 30FPS.

Evenimentul global de lansare a seriei OnePlus 9 va fi transmis în direct online pe 23 martie, la ora 16:00, şi poate fi urmărit aici.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite