RCS&RDS neagă că ar urma să fie cumpărat de grupul Vodafone. Replica lui Turcescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vodafone şi RCS&RDS au una cord pentru roaming naţional
Vodafone şi RCS&RDS au una cord pentru roaming naţional

RCS&RDS neagă informaţia vehiculată de Robert Turcescu pe Facebook cum că Vodafone ar cumpăra o parte din RCS&RDS, cu scopul de a-şi extinde portofoliul în zona de televiziune prin cablu şi telefonie.

UPDATE: Într-un nou status pe Facebook, Robert Turcescu a spus că sursele lui confirmă precontractul semnat de Vodafone. 

"Constat ca RCD-RDS sustine ca "nu exista nicio baza reala" privind tranzactia cu Vodafone pe care am anuntat-o ieri. Citeva detalii. Exprimarea mea a fost "Vodafone e la un pas sa achizitioneze de la RCS-RDS distributia de cablu, plus operatiunile de telefonie si date". N-am vorbit de finalizarea tranzactiei, ci de un precontract. Reprezentantii Vodafone n-au negat informatia, iar RCD-RDS a asteptat vreme de aproape 24 de ore (!) pentru a reactiona printr-un comunicat in care neaga "orice baza reala" a acestor informatii. Deocamdata e cuvintul surselor mele impotriva cuvintelor din comunicatul RCS-RDS. Eu sustin in continuare ca am surse bune. Consiliul Concurentei ce zice?", scrie Turcescu. 

RCS&RDS a oferit un răspuns oficial la statusul lui Robert Turcescu, publicat ieri, în care spunea că Vodafone va cumpăra RCS&RDS.

"Informaţiile postate de jurnalistul Robert Turcescu pe contul său de Facebook privind o presupusă vânzare a operaţiunilor de distribuţie prin cablu, telefonie şi internet ale companiei RCS & RDS sunt complet false, neavând nici o bază reală.

Este regretabil faptul că un jurnalist cu experienţa lui Robert Turcescu răspândeşte cu atâta uşurinţă şi lipsă de responsabilitate zvonuri care ne pot crea importante daune materiale şi de imagine, fără a verifica aceste aşa-zise informaţii şi fără ca măcar să ceară şi un punct de vedere din partea companiei RCS & RDS”.

Reprezentanţii Vodafone nu au comentat oficial aşa-zisa informaţie publicată de Robert Turcescu pe profilul său de Facebook.

Robert Turcescu a scris ieri pe contul său de Facebook că „Vodafone e la un pas sa achizitioneze de la RCS-RDS distributia de cablu, plus operatiunile de telefonie si date! Intre cele doua companii a fost semnat un precontract, iar tranzactia finala se invirte in jurul sumei de 1-1,5 miliarde de euro. Vodafone devine astfel cel mai mare jucator pe piata telecom din regiune, dand o lovitura puternica principalului competitor, Orange”.

Parteneriat pe roaming naţional

Această informaţie ar veni la o lună după ce Vodafone şi RCS&RDS au încheiat un parteneriat prin care firma lui Zoltan Teszari va putea să se folosească de infrastructura Vodafone pentru roaming naţional. Aşadar, în zonele unde RDS nu are semnal, clienţii pot trece pe Vodafone. Roaming naţional este momentan valabil doar pentru voce, nu şi pentru date, iar tranziţia automată se face destul de lent.

Vodafone în Europa se extinde pe cablu

Vodafone a achiziţionat de curând, în Spania, compania de televiziune prin cablu, Ono, pentru 10 miliarde de dolari. Anul trecut, Vodafone a cumpărat operatorul pe cablu german Kabel Deutschland pentru 7,7 miliarde de euro.

Achiziţiile făcute în străinătate vor să întărească poziţia grupului, care luptă cu Telefonica în Spania şi cu Deutsche Telekom în Germania. În România, Vodafone îşi păstrează poziţia a doua, după grupul francez Orange.

“Cererea pentru comunicaţii unificate e în creştere în Spania, iar această tranzacţie va accelera această posibilitate”, a declarat la acea vreme Vittorio Colao, CEO Vodafone Group. 

[<a href="//storify.com/vladandriescu3/vodafone-rcs" target="_blank">View the story "Vodafone RCS" on Storify</a>]

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite