REVIEW Prestigio MultiPhone 5300 Duo - şi telefon, şi phablet, dar în care investeşti doar pentru că este dual-sim

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prestigio MultiPhone 5300 Duo, un dual-sim alb, mare şi
Prestigio MultiPhone 5300 Duo, un dual-sim alb, mare şi

Dacă ai auzit de Prestigio, probabil că ai auzit datorită vreunui sistem GPS cu care te-ai întâlnit. Compania însă se ocupă şi de livrarea unor tablete cu Android, unor telefoane şi a unor cititoare de cărţi electronice. „Adevărul“ a avut un smartphone Prestigio, dual-sim chiar, şi am avea de ce să-l recomandăm.

Prestigio MultiPhone 5300 Duo, aşa se numeşte. Este alb, este mare şi îţi primeşte în găzduire cele două cartele SIM pe care i le ai de oferit. Este însă mofturos, nu primeşte în 3G decât una, pe cea de-a doua o trece în 2G. Mofturos sau doar un minus foarte mare, depinde cum vrei să înţelegi asta. Acest Prestigio mai oferă un cadou în pachet, eu l-am apreciat, spun mai multe despre el mai jos.

Hardware

Faţa este ocupată de un ecran de 5,3 inci cu o rezoluţie de neconceput: 854x480 pixeli. Dincolo de calitatea ecranului, dincolo de culori sau performanţe grafice, rezoluţia este prea mică. Preferam cel puţin un ecran qHD, este mult prea mare diagonala ca rezoluţia să rămâne la această limită. De asemenea, ecranul are o mică problemă. La luminozitate maximă, sau chiar trecută de jumătate, vezi mai bine când schimbi unghiul de vizualizare. Mai precis, apleci telefonul şi dintr-o dată pare că imaginea s-a îmbunătăţit. Nu e o soluţie, doar o observaţie.

Lista de specificaţii se continuă cu un procesor Qualcomm quad-core tactat la 1,2GHz, o memorie RAM de 1GB şi un spaţiu intern de 4GB. Îi poţi adăuga un card microSD, dacă doreşti mai mult spaţiu. Camera foto are 8 megapixeli şi se descurcă decent în cele mai multe situaţii. Este completată, pentru când ai nevoie de mai multă lumină, de un bliţ dual-LED. Eu l-am folosit pe post de lanternă.

prestigio multiphone 5300 duo foto razvan baltaretu/adevarul

În faţă, deasupra ecranului, este camera de 1,2 megapixeli şi sub acesta se regăsesc cele trei butoane capacitive pentru Home, Back şi Multitasking. Celelalte dotări nu sunt lipsite, cum ar fi portul microUSB, jackul universal pentru căşti de 3,5 mm, GPS, accelerometru şi chiar giroscop. Pentru conectivitatea wireless menţionez Bluetooth 4.0 şi WiFi. Bateria este de 2.100 mAh.

Mi-a plăcut, că tot pomeneam în introducere, că în pachet telefonul este livrat cu un capac suplimentar pentru baterie, dar serveşte şi drept protecţie pentru ecran. Este construită în stilul S Cover de la Samsung, numai că nu ai nicio deschidere în aceasta prin care să vezi notificările. În momentul în care ai ridicat husa de pe ecran, acesta s-a deblocat. Ai lăsat-o la loc, s-a blocat. Este foarte utilă şi îţi oferă un plus de confort când citeşti ceva pe telefon.

Design, construcţie şi autonomie

Dacă nu ai distinge Prestigio de alte modele deja disponibile într-un magazin sau pe o masă, nu ai fi vinovat de nimic, e cam greu să iasă în evidenţă, în afară de emblema de pe spate. Acest MultiPhone 5300 Duo este alb, cu butoane capacitive la baza ecranului şi o ramă de plastic care imită metalul. Este destul de solid şi în general n-ai nicio bucurie când îl foloseşti, dar nici nu te dezamăgeşte.

prestigio multiphone 5300 duo foto razvan baltaretu/adevarul

Nu l-am găsit mai greu decât mă aşteptam şi autonomia este destul de bună. Nu bună să te ţină o zi întreagă folosind ambele SIM-uri şi să vrei să ai conexiune permanentă la Internet, în modul sincronizare date şi navigat, dar bună cât să poţi să te lauzi că ai dual-sim şi nu cari două telefoane după tine. Am reuşit, în cele mai bune condiţii, să-l am cu un „plin“ de baterie de pe la ora 15.00 până la 21.00, folosind Internet 3G şi WiFi, cu luminozitate de peste 50%.

Multimedia şi sunet

Camera foto îţi va fi bună pentru Facebook, pentru o poză trimisă pe mail şi nu se descurcă mai prost ca altele. Desigur, Prestigio nu este Samsung să introducă tot felul de funcţii futuriste care să te impresioneze, aplicaţia de cameră e neschimbată de cea default de la Android. Poţi să faci câteva setări, poţi şi filma, iar dacă vrei să imortalizezi vreun peisaj mai special poţi să-ţi compui o panoramă.

prestigio multiphone 5300 duo foto razvan baltaretu/adevarul

Am apreciat sunetul din difuzor, este suficient de puternic atunci când îţi sună telefonul sau atunci când asculţi muzică ori urmăreşti vreun videoclip pe YouTube. În căşti e ceva mai moderat, iar dincolo de faptul că intensitatea e ridicată, calitatea nu va fi des întâlnită, dar asta e o pretenţie pe care nu o poţi avea în preajma unui telefon care nici nu costă peste 2.000 de lei. 

Software

Prestigio a pus pe 5300 Dual Android 4.1 Jelly Bean, dar a ţinut să-l altereze puţin, cât să nu spui că ai primit un telefon cu „stock Android“. Cel mai mult mi-a displăcut o aplicaţie care ţine să-ţi spună că ai de actualizat anumite aplicaţii, că, spre exemplu, trebuie să actualizezi Adobe Flash, deşi acesta nu mai e suportat în Android. Google Play Store face o treabă mult mai bună la actualizat „în spate“ aplicaţii şi o găsesc pe aceasta de la Prestigio inutilă.

prestigio multiphone 5300 duo foto razvan baltaretu/adevarul

MultiPhone 5300 Duo se descurcă decent, nu te va impresiona prea mult prin viteză sau cât de repede deschide o aplicaţie, dar va fi eficient, pe cât de eficient ar trebui să fie un telefon dual-sim de la care te aştepţi să nu-ţi facă probleme. Mai am de spus despre SIM că niciunul dintre sloturi nu este micro sau nano, ci clasic, astfel că dacă ai microSIM, ar trebui să-ţi cumperi un adaptor.

În general, ai acces la toate aplicaţiile pe care le are de oferit Play Store. Facebook, GMail şi majoritatea titlurilor mari vor putea fi instalate, dar niciodată nu te poţi aştepta să ruleze precum un terminal mai bun, chiar cu aceste dotări. Procesorul este bun, dar frecvenţa mai scăzută, pentru o autonomie mai mare, nu te ajută prea mult.

Îmi place însă sistemul de toggles din meniul de notificări. Sunt acele comenzi rapide prin care poţi să porneşti foarte uşor, spre exemplu, conexiunea WiFi sau cea de date mobile. Consider că un astfel de telefon, care nu costă mai multe de 1.100 de lei, ar trebui îmbunătăţit mai ales prin astfel de artificii software care te pot ajuta, dar şi producătorul ar avea de câştigat. Şi pentru că Prestigio tot vinde şi eReadere, introduce şi în acest telefon o aplicaţie pentru aşa ceva. Cei interesaţi o vor aprecia.

Plusuri

Husa de protecţie

Construcţia - solid, subţire, destul de uşor

Dual-sim la un preţ bun

Minusuri

Ecranul cu o rezoluţie prea mică

Port miniSIM

Autonomie scăzută pentru un dual-sim

Concluzie: cât mai face un dual-sim în ziua de azi?

Prestigio MultiPhone 5300 Duo este un telefon dual-sim decent, l-aş cumpăra, dacă aş avea nevoie, iar în decizia mea ar prima faptul că îmi oferă o husă de protecţie foarte utilă. Minusul cel mai mare al oricărui terminal dual-sim e că autonomia va fi mereu mai mică decât cea a două telefoane, iar dacă ţii la acest aspect, autonomia acestui telefon Prestigio este mică. În acelaşi timp, are un preţ destul de mic, iar acest lucru este greu întrecut de altceva.

Peste toate aceste lucruri, luând în calcul şi dotările tehnice, şi preţul acestui telefon, pot spune că este o alternativă de luat în calcul, dacă doreşti un dual-sim, iar ecranul şi culorile sale sau rezoluţia scăzută nu sunt lucruri de care să ţii cont. Prestigio livrează pentru acei oameni care nu vor să investească mult într-un telefon, ci vor să fie eficient, iar MultiPhone 5300 Duo este eficient.

Haideţi să discutăm! Ne puteţi vizita şi pe pagina de Facebook Tech Adevărul.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite