Samsung Galaxy S9 Hands-On Preview. Un telefon „cuminte“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Claudiu Râpan (Adevărul)
FOTO Claudiu Râpan (Adevărul)

Astăzi am pus pentru prima oară mâna pe aclamatul Samsung Galaxy S9, noul flagship al celor de la Samsung. Prima impresie este cea a unui telefon foarte reuşit, construit premium, care se aşează foarte cuminte în mână. La fel ca şi Galaxy S8.

Multă lume a criticat Samsung la lansarea lui Galaxy S9, printre care şi eu, însă nu pentru că ar fi scos un telefon slab. Atunci când am urmărit în direct lansarea de la Barcelona a lui S9, am rămas cu impresia unui produs bun, însă marketat ca fiind ceva revoluţionar. Nu, Samsung Galaxy S9 nu este ceva revoluţionar, dar e ce trebuie, cel puţin la prima vedere. Bateria e foarte ok, duce bine, ecranul e la fel de spectaculos ca al predecesorului, iar forma şi aspectul nu dezamăgesc.

Samsung Galaxy S9 vine echipat din fabrică cu Android 8.0 Oreo, însă diferenţele faţă de Nougat nu m-au dat pe spate, în sensul că nu prea sunt acolo. Bloatware-ul este şi el prezent, însă nu e neapărat deranjant. E ciudat cum Samsung te obligă să îţi faci cont la ei, când terminalul ar putea să folosească, în mod simplu, doar contul Google. Aplicaţiie preinstalate ale chaebolului sunt irelevante, existând alternative mult mai bune, şi ele preinstalate, de la Google.

În ceea ce priveşte Bixby, eu nu înţeleg neapărat ura oamenilor, în general, faţă de asistentul personal al lui Samsung. Pe mine nu mă deranjează cu absolut nimic şi l-am lăsat pornit, de dragul testului. Da, Google Assistant este mult mai bine optimizat şi recunoaşte cu uşurinţă limba română, dar Bixby e bun de rulat undeva acolo, în fundal, mai ales pentru zona dedicată, un fel de overview plin de ştiri, mailuri şi poze cu pisici de pe Facebook.

Camera foto este tot ceea ce promite, chiar dacă cea de pe modelul meu Samsung Galaxy S9 nu este duală, ca pe fratele mai mare, S9+. Pozele ies extrem de bine, iar contrastul este cel care mă dă pe spate. Nu am realizat încă poze în condiţii de luminozitate redusă, cu care compania din Coreea de Sud se laudă cel mai mult, însă timp de joacă e.

Să vorbim puţin şi despre emoji-urile personalizate, capacitatea lui S9 de a te transpune în mediul digital. A fost unul dintre primele feature-uri cu care m-am jucat, însă rezultatul a fost cam creepy pentru mine, despre asta vom vorbi mai mult în review-ul detaliat care vine peste o săptămână.

Per total, după doar câteva ore de utilizare, S9 mi-a lăsat o impresie foarte bună, mai ales ţinând cont de faptul că eu sunt utilizator de iPhone. Aproape că mă face să îmi imaginez viaţa în afara ecosistemului Apple, de care, recunosc cu ruşine, sunt dependent. Aproape.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite