Sub ochii noştri, viitorul se (re)configurează

Telecomunicaţiile au făcut posibil un uriaş progres al omenirii. În urmă cu mai puţin de zece ani, tehnologia 4G deschidea larg spaţiul pentru telefoanele inteligente devenite astăzi obiecte de uz personal pe cât de banale, pe atât de indispensabile.

De vreo doi ani, tehnologia 5G ne ispiteşte cu promisiuni aproape de SF. Fără să intrăm în detalii tehnice, este suficient să spunem că, în comparaţie cu 4G, prin trecerea la 5G, principalele caracteristici ale telefoanelor mobile (viteza de descărcare, timpul de latenţă sau lăţimea benzii de frecvenţă) se vor îmbunătăţi, în medie, de zece ori. Implicaţiile acestor performanţe asupra domeniilor tehnologice conexe (AI sau IoT) vor fi extrem de mari.

La sfârşitul anului 2019, companiile care domină cercetarea în domeniul 5G sunt: Huawei (China – 3.325 brevete), Nokia&Alcatel-Lucent (Finlanda – 2.846), ZTE (China – 2.463), LG (Coreea de Sud – 2.308), Samsung (Coreea de Sud – 2.204) şi Ericsson (Suedia – 1.423). După cum se vede, firmele chinezeşti şi sud-coreene domină categoric un domeniu în care, în top 7, nu există nicio companie americană. Mai mult, însă, firmelor chinezeşti dispun de capacităţi de producţie care le permit acestora să ofere pachete integrate la preţuri, practic, fără concurenţă. Este evident că, în acest domeniu, Statele Unite au pierdut startul.

Semnificaţia momentului este, însă, mai profundă. Din 1945 încoace, Statele Unite s-au aflat, mereu, în fruntea domeniilor economice şi ştiinţifice strategice. Şi, timp de aproape 60 de ani, avansul tehnologic faţă de urmăritori a crescut. „Străpungerea” realizată de Japonia în anii 70, a fost relativă, limitată şi controlabilă, întrucât Imperiul Soarelui Răsare avea şi are o marjă foarte mică de manevră faţă de americani.

Prin urmare, înainte de a fi un hegemon politico-militar sau economic, Statele Unite au fost, în tot acest timp, un hegemon ştiinţifico-tehnic. Hegemonie care s-a translatat, subtil, în plan cultural, în puterea „soft”, în prestigiul internaţional. Numai deţinând această putere, Statele Unite au putut să susţină şi să promoveze libertatea, democraţia, drepturile omului şi celelalte valori ale civilizaţiei.

Ridicarea spectaculoasă a Chinei este, cu siguranţă, cel mai important fenomen economic al ultimelor trei decenii. Rădăcina acestei renaşteri este, paradoxal, legată de anii de tatonări şi erori din a doua jumătate a secolului trecut. Pentru că actuala Chină a ştiut să înveţe din greşeli. Din propriile greşeli, dar şi din greşelile altora. China de astăzi a devenit a doua putere economică a lumii. Prognozele de până în decembrie 2019 estimau că, în 2025, China ar urma să depăşească Statele Unite. Acelaşi orizont de timp era estimat şi pentru ocuparea primului loc în ierarhia bugetului alocat cercetării şi dezvoltării.

China a ajuns în acest punct şi pentru că a ştiut să profite de avantajele globalizării şi ale liberalizării schimburilor. În ultimii ani, China a fost cel mai ferm susţinător al liberalismului economic şi, cel puţin din acest punct de vedere, ea se comportă ca un stat capitalist, dispus să joace după regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Ca un făcut, în 2019, Statele Unite şi-au redus brusc exporturile din China cu 86 miliarde de dolari.

Asistăm oare doar o luptă economică între cele două cele mai mari economii ale lumii? Aparent da, în realitate nu. Pentru că miza reală este geopolitică şi geostrategică, China fiind, în acest moment, singura putere care are potenţialul de a ameninţa dominaţia SUA la nivel global. Domeniile tehnologiilor de vârf, precum cel telecom, se află în prima linie a acestei confruntări cu mize geopolitice care le surclasează chiar pe cele economice.

Nu este, deci, nimic surprinzător în presiunile pe care le exercită Statele Unite asupra „prietenilor şi aliaţilor” săi de a nu achiziţiona echipamente 5G din China şi, în special, de la compania Huawei. Una dintre legile de bază ale strategiei este aceea că, atunci când te confrunţi cu un inamic superior, trebuie să eviţi confruntarea şi să tragi de timp.

Huawei deţine, în acest moment, cel mai performant pachet (tehnologie şi echipamente) pentru reţelele 5G. Eliminarea Huawei din procesul de dezvoltare al reţelelor 5G în anumite state le-ar aduce pe acestea în situaţia de a amâna sine die acest proces de modernizare, le-ar aduce într-o poziţie de competitivitate redusă faţă de alte state, iar costurile finale ar fi mult mai mari, acestea urmând să fie suportate, în final, de consumatori. Într-o analiză publicată în 2019 de Reuters, o eventuală eliminare a furnizorilor chinezi din dezvoltarea reţelelor 5G ar duce la costuri suplimentare de 62 miliarde de dolari la nivel european! Plus întârzierea lor cu cel puţin 18 luni, tocmai din cauza avansului tehnologic.

Presiunea americană ar fi avut probabil mai mult succes în condiţii de competitivitate similară ale Huawei cu alte companii. Dar, în condiţiile superiorităţii tehnologice a Huawei, apelul american este, practic, unul la nedezvoltare. Or, progresul nu a putut fi niciodată oprit. Pieţele şi consumatorii se orientează în final spre soluţiile cele mai bune. Cu atât mai mult cu cât în cazul 5G vorbim de un impact major şi pozitiv pentru numeroase domenii, inclusiv în AI, realitate virtuală, condus autonom şamd.

De fapt, problema de fond a Statelor Unite nu este Huawei, ci pierderea nu doar a proiecţiei, dar şi a statutului de lider in tehnologie. Istoria a dovedit de fiecare dată că răspunsul corect la o asemenea provocare nu este în niciun caz cel de a face presiuni politice asupra aliaţilor.

Argumentele americane împotriva Huawei sunt destul de subţiri. Se vorbeşte despre vulnerabilităţi faţă de programe maligne. Trebuie subliniat că precauţiile americane faţă de compania Huawei datează încă din 2012. Dar, de opt ani, acuzaţiile de spionaj nu au putut fi susţinute cu dovezi solide şi ele denotă, implicit, o slăbiciune teribilă la nivelul capacităţii tehnologice de ripostă.

Răspunsurile „prietenilor şi aliaţilor” par a fi, cel puţin pentru moment, dezamăgitoare pentru Administraţia de la Washington. În Germania, decizia se pare că va merge pe o zonă de management al riscului de securitate, dar nu exclude apriori furnizori (cum ar fi Huawei). De asemenea, Comisia UE a prezentat recent un set de recomandări – Tool box – privind dezvoltarea reţelelor 5G în statele membre. Şi aici accentul se pune pe zona de management al riscurilor de securitate, respectiv statele membre pot accepta furnizori cu risc ridicat, dar cărora să li se limiteze accesul în anumite părţi ale reţelelor 5G. Deşi iniţial Stale Unite se aşteptau ca la nivel european să fie dată o „listă neagră” şi Huawei să fie menţionată pe ea, acest lucru nu s-a întâmplat. Decizia Comisiei a venit imediat după cea a Marii Britanii, care a adoptat o poziţie relativ similar, stabiliând anumite limite. Astfel, în Marea Britanie echipamentele Huawei nu vor fi folosite în mai mult de 35% din reţea şi nu pentru porţiunile sensibile care alcătuiesc nucleul reţelei.

Toate aceste decizii au fost luate împotriva presiunii americane pentru interzicerea completă a utilizării echipamentelor Huawei. Fireşte, toată lumea ştie că această presiune face parte din războiul comercial dintre SUA şi China. De ce presiunile SUA nu au avut succesul anticipat? Probabil şi din cauza politicii de izolare din ultimii ani a SUA sub administraţia Trump, sub imperiul sloganului „America first!”. Probabil şi din dorinţa statelor europene de a căuta o soluţie de echilibru. Cu siguranţă, însă, argumentul economic a contat cel mai mult: Huawei dispune, în mod unanim recunoscut, de cea mai avansată tehnologie 5G.

Rămâne deschisă întrebarea: care va fi abordarea României pe tema 5G, în condiţiile parteneriatului strategic cu SUA şi a Memorandumului de înţelegere semnat anul trecut pe această problematică? Din UE, doar Romania, Polonia şi Estonia au semnat astfel de Memorandumuri. Ce va face România în condiţiile în care europenii (şi, surprinzător, chiar britaniciii) au optat pentru o cooperare cu Huawei în domeniul 5G? Va permite România participarea Huawei prin promovarea abordării recomandate de UE privind limitarea riscurilor, valorificând potenţialul de creştere economică oferit de tehnologia 5G, sau va alege abordarea Statelor Unite, riscând astfel să aducă economia României într-o situaţie mai complicată? 

Din păcate, la nivelul clasei politice de la Bucureşti aceste probleme nici nu se discută serios. Varianta tragerii de timp e păguboasă din multe puncte de vedere. Ea ne îndepărtează de nucleul Uniunii Europene, întârzie un upgrade tehnologic vital şi, poate, va complica în viitor relaţiile cu Statele Unite în perspectiva unei alte Administraţii instalate la Casa Albă.

Articol de dr. Radu Enache

Articol susţinut de HUAWEI