Taxify reduce la absurd tariful practicat şi aruncă piaţa de taxi/ride-sharing în aer

0
Publicat:
Ultima actualizare:
taxify

După ce săptămâna aceasta a redus tariful pe kilometru la 1,1 lei pe kilometru, deja sub preţul pieţei, şi aşa mic, Taxify se pregăteşte de o nouă reducere. Astfel, preţul ajunge absurd de mic.

Potrivit lui Mihai Florea, city manager la Taxify, tarifele vor fi reduse de pe 14 august, iar toată perioada promoţiei va dura două săptămâni. ITariful va fi de 0,65 de lei pe kilometru. Adică 65 de bani. Jumătate din preţul vechi de la Taxify şi mult sub preţul Uber sau taxiurilor.

Astfel, tariful va fi de 65 de bani pe kilometru şi 11 bani pe minut. Tariful minim se înjumătăţeşte şi el la 5 lei. Aceste reduceri vin după ce, la nivel global, Taxify a primit o investiţie de la grupul chinez Didi Chuxing.Taxify a fost lansată în Estonia acum patru ani.

“Taxify acoperă în totalitate această reducere de tarif astfel încât câştigurile partenerilor să nu scadă sub nicio formă - nu ne referim că vor efectua mai multe curse şi timpul de aşteptare va fi mai mic, ci prin eliminarea comisionului şi compensarea prin bonus până la valorile câştigurilor nete înainte de reducere”, a declarat Mihai Florea pentru start-up.ro.

Astfel, spune city managerul Taxify, reducerea de tarif a fost de 15%, iar Taxify acoperă această scădere cu un bonus de 15% după fiecare cursă. Strategia e folosită pentru a câştiga clientelă şi şoferi parteneri, dar preţurile sunt absurd de mici pe termen lung. Pentru a susţine şoferii parteneri să “iasă la stradă”, deşi 65 de bani e o sumă infimă, Taxify va oferi şi bonusuri în funcţie de numărul de curse

“Am observat că utilizatorii sunt foarte receptivi în urma primei scăderi şi vrem să arătăm cât mai multor persoane că Taxify este o aplicaţie convenabilă”, a mai spus Florea.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite