Mobile

articolul anterior articolul urmator

vivo lansează în România două modele de smartphone, X60 Pro 5G şi Y72 5G

0
10 Jun 2021 16:45:05
Autor: George-Andrei Cristescu
vivo X60 Pro 5G.
vivo X60 Pro 5G.

vivo lansează astăzi, 10 iunie, în România terminalul smartphone Y72 5G din clasa medie şi modelul flagship X60 Pro, orientat către partea de fotografie.

Y72 5G are un sistem de operare inteligent şi intuitiv Funtouch, bazat pe Android 11, conectivitatea 5G, procesor MediaTek Dimensity 700 şi 8GB de memorie RAM. Telefonul oferă spaţiu de stocare intern de 128GB, care poate fi extins cu un card micro SD. Noul Y72 oferă aceeaşi baterie de capacitate de 5000 mAh şi încărcăre rapidă de 18W.

Sistemul de camere foto al lui Y72 5G, poziţionat în partea din spate conţine trei obiective cu patru funcţii principale: filmare 4K, ultrawide, bokeh şi macro. 

Camera principală cu rezoluţie de 64 de megapixeli asigură stabilizare electronică a imaginii pentru fotografii şi filmări clare. Datorită modului Super Night, utilizatorii pot surprinde scene nocturne reuşite. 

Pentru fotografii de grup şi imagini panoramice poţi folosi camera de 8 megapixeli cu obiectiv grandangular, iar cu camera cu obiectiv macro poţi fotografia de la doar 4cm. Camera frontală de 16 megapixeli completează sistemul de camere şi oferă selfie-uri clare chiar şi în condiţii de lumină redusă.

Y72 5G are un ecran FHD+ de 6,58 inci, scaner de amprentă rapid, amplasat în spate şi vine în variantele de culoare Dream Glow şi Graphite Black.

Modelul vivo Y72 5G va fi disponibil incepând cu data de 10 iunie 2021, în reţeaua eMAGcu preţ recomandat de 1699 lei. Telefonul are, până în data de 31 iulie 2021, 200 lei discount pentru achiziţie.

 

vivo X60 Pro 5G, recent lansat în Europa, este smartphone-ul oficial UEFA EURO 2020 şi oferă un sistem de imagistică realizat în colaborare cu ZEISS

X60 Pro utilizează noul sistem de stabilizare Gimbal 2.0. Acesta permite utilizatorilor să surprindă imagini clare  cu obiecte sau persoane în mişcare. Împreună cu obiectivul cu diafragmă mare f/1.48 şi cu algoritmul IA de reducere a zgomotului, funcţia Extreme Night Vision 2.0 ajută utilizatorii să surprindă detalii în situaţii cu lumină redusă. F

uncţia Super Night Portrait pentru fotografii cu lumină din spate luminează subiectul fără a supraexpune fundalul, iar Panorama Night Mode îmbunătăţeşte semnificativ luminozitatea şi claritatea imaginilor panoramice în lumină redusă.

Telefonul foloseşte un procesor Qualcomm Snapdragon 870 şi are un afişaj flexibil Ultra O AMOLED de 6,56 inci fără margini, cu rată de refresh de 120Hz şi rată de răspuns de 240Hz, oferind utilizatorilor o experienţă rapidă şi simplă.

Noul model din seria vivo X va fi disponibil prin parteneriatul cu distribuitorul eMAG, atât online cât şi în reţeaua sa de showroom-uri din ţară, începând cu data de 10 iunie, la preţul recomandat pentru vânzare de 3799 lei.

Modelul X60 Pro este disponibil pentru pre-sale incepând cu data de 10 iunie 2021 şi vine şi cu o promoţie de lansare, până în data de 31 iulie 2021: 300 lei discount la achiziţie.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările