Mobile

articolul anterior articolul urmator

WhatsApp luptă cu fenomenul fake news: noi restricţii în aplicaţie

1
7 Apr 2020 15:51:08
Autor: Redacţia Adevărul

Serviciul deţinut de Facebook a decis să restricţioneze felul în care funcţionează funcţia de retrimitere a unor mesaje către alte persoane (forward).

Într-o postare pe blog, compania a anunţat că limitează posibilitatea de a trimite mesaje cu un număr mare de share-uri. Astfel, acestea nu vor mai putea fi trimise simultan în mai multe chat-uri, ci într-unul singur.

Schimbarea politicii serviciului de mesagerie vine ca urmare a unei creşteri uriaşe în volumul de mesaje trimise în acest fel şi comentarii ale utilizatorilor, care se plâng de acest aspect.

”Credem că este important să încetinim răspândirea acestor mesaje, pentru a păstra WhatsApp un loc al conversaţiilor personale” se arată în postarea celor de la WhatsApp.

Aceasta nu este prima măsură pe care WhatsApp o ia pentru a opri răspândirea ştirilor false, pe perioada pandemiei. În ianuarie, a introdus un marcaj special pentru mesajele care au fost trimise de mai mult de 5 ori, avertizându-şi astfel utilizatorii.

Platformele de social media se află într-o luptă constantă cu fenomenul fake news în această perioadă, după ce teoriile conspirative au început să atragă din ce în ce mai mulţi adepţi. Chiar ieri, YouTube a anunţat că va şterge videoclipurile care afirmă, fără dovezi, că ar exista o legătură între tehnologia 5G şi noul coronavirus.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

marius cristian
7.04.2020, 16:26:19

cenzura globalista in actiune si reactiune .... dragostea este ura , adevarul este minciuna , libertatea este sclavia , samd apud Orwell & BigBrother.

-2 (2 voturi)