Daniel Dines a investit 2,5 milioane de euro într-o aplicaţie care-i ajută pe cei cu cel puţin 500 de urmăritori pe Instagram să facă bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
daniel-dines-uipath.jpg

Fondul de investiţii Early Game Ventures (earlygame.vc) anunţă semnarea unei runde de investiţii de 2,5 milioane de euro în startup-ul FameUp (fameup.net), o platformă mobilă dedicată micro-influencer-ilor.

La rundă au participat ca angel investors Bogdan Gheorghiu, Daniel Dines şi Marian Dinu, iar echipa DLA Piper, formată din Cristina Bucur şi Ciprian Frandeş, a asigurat asistenţa juridică a tranzacţiei.

FameUp permite oricărui utilizator al aplicaţiei Instagram (în curând şi Facebook şi Tik-Tok), cu cel puţin 500 de urmăritori, să facă bani promovând diverse branduri, produse sau servicii. Astfel, FameUp facilitează contactul între influencer-i şi brand-uri şi democratizează accesul la contractele de promovare rezervate până astăzi doar influencer-ilor cu zeci de mii de urmăritori.

“FameUp este o platformă deschisă oricui, nu doar vedetelor”, spune Ionuţ Pătrăşcoiu, fondator şi CEO al FameUp. “Dăm astfel posibilitatea şi celor cu un număr mic de urmăritori pe platformele sociale Instagram, Facebook sau Tik-Tok să participe la campanii de promovare şi să câştige un venit important. Din această perspectivă, startup-ul nostru face parte din ceea ce se numeşte the gig economy, alături de alte companii din tehnologie precum Uber, AirBNB sau Glovo.

Pe de altă parte, aplicaţia noastră este un nou canal de comunicare pentru brand-urile mici şi pentru afacerile de familie, care nu dispun de bugete mari de promovare. Prin FameUp, o cafenea sau un restaurant, un salon de coafură sau un o agenţie de turism se pot promova pe reţelele sociale cu doar două-trei sute de lei sau chiar fără bani, oferind în schimb produse sau servicii: un cappuccino sau o manichură pentru o postare făcută de un influencer local. Relevanţa şi autenticitatea acestor postări este mult mai mare decât a celor făcute de vedete aflate uneori la sute sau mii de kilometri depărtare. Şi asta se vede în rezultate imediate în vânzări.”

Deocamdată în varianta beta, aplicaţia FameUp este gratuită şi disponibilă pe App Store şi în Google Play. În luna iunie, când s-a lansat oficial, un val de descărcări şi înregistrări în aplicaţie au făcut ca serverele să cedeze.

“Succesul nostru în etapa de testare a fost extraordinar, dovedind că era nevoie în piaţă de o astfel de aplicaţie”, a adăugat Ionuţ Pătrăşcoiu. “Ideea acestei aplicaţii a apărut din discuţiile mele cu Daniel Dines, cel care mi-a fost mentor şi căruia vreau să îi mulţumesc. De asemenea, îi mulţumesc lui Bogdan Gheorghiu, care a crezut în mine şi în restul echipei încă de la început şi care a investit mult pentru ca FameUp să ajungă în această etapă. Fără aceşti oameni nu am fi ajuns astăzi în pozitia să dezvoltăm aplicaţia şi să ne pregătim de scalare internaţională alături de Early Game.”

Cristian Munteanu, Managing Partner al Early Game Ventures (EGV) a declarat: “În ultima vreme, numărul startup-urilor care îşi propun să construiască platforme de tip marketplace a explodat. Asta deşi puţini fondatori înţeleg cât de complicat este un astfel de model de business. Ce am văzut valoros la FameUp, în afară de oportunitatea de piaţă evidentă, este strategia de growth hacking de-a dreptul impresionantă. În lunile urmatoare îl vom ajuta pe Ionuţ să îşi dezvolte echipa şi produsul, astfel încât mecanismele de creştere şi de creare de network effects să poată fi puse în valoare, fără ca serverele să mai sară în aer.”

Early Game Ventures (EGV) este un fond de investiţii cu capital de risc (venture capital) finanţat  cu prioritate prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020 şi cofinanţat  prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

Fondul European de Investiţii (FEI) este parte a Grupului Bǎncii Europene de Investiţii şi este principalul finanţator de risc pentru IMM din Europa, prin instrumente de capital de risc, garanţii şi microfinanţare. În România, FEI implementează instrumente financiare cofinanţate prin fonduri structurale şi de investiţii, precum JEREMIE 2007-2013, Iniţiativa pentru IMM, POR, POC, PNDR. 

Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020 (POC) susţine investiţiile menite să răspundă nevoilor şi provocărilor legate de nivelul redus al competitivităţii economice, în special în ceea ce priveşte (a) sprijinul insuficient pentru cercetare, dezvoltare şi inovare şi (b) infrastructura subdezvoltată privind Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor. POC beneficiază de o alocare de 1,33 miliarde euro din Fondul European de Dezvoltare Regională. 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite