Facebook Graph Search deschide lumea, dar modul în care o face ar putea dăuna utilizatorilor şi mediului online

Facebook şi-a prezentat, în urmă cu o săptămână, ultima idee: Graph Search. Este un motor intern de căutare printre oamenii reţelei sociale, printre pozele lor, interesele şi cam tot ceea ce mai ţine de ei. Dincolo de a fi un mod foarte bun de a spori conexiunile interumane, Graph Search nu vine fără dileme.

Facebook este o reţea socială mare cu peste un miliard de oameni care discută, împărtăşesc şi creează legături constant. Toate astea, pentru Facebook, înseamnă date. Date multe, date care trebuie stocate, date prin care oamenii trebuie să găsească cu uşurinţă ceea ce caută. Graph Search vine să răspundă întrebării „Şi eu cum găsesc ceva în tot haosul acesta?“. Conform lui Mark Zuckerberg, va face acest lucru într-o manieră formidabilă. Totuşi, a găsi orice în mediul online nu este totul.

„Urma“ pe care ai vrea-o acoperită

Internetul, în acest moment, este ca un univers care ţine minte totul. Tot ce n-ai şters, adică. Profesorul Viktor Mayer-Schönberger, de la Institutul de Internet al Universităţii Oxford, a fost preocupat de acest subiect şi a scris o carte despre persistenţa memoriei în spaţiul virtual. În „Delete: The Virtue of Forgetting in the Digital Age“, Mayer-Schönberger notează că o societate unde totul e înregistrat va lega oamenii permanent de acţiunile lor trecute, escapismul devenind imposibil. „Fără a putea uita, iertarea e aproape imposibilă“, a spus acesta.

Mayer-Schönberger are şi o perspectivă cel puţin interesantă despre motorul de căutare, şi anume că „probabil Google ştie mai multe acum despre noi, decât probabil ştim noi“. Numai că nu e vorba doar de Google, ci şi Facebook este în acest joc, iar această reţea socială are acces la cele mai multe lucruri personale pe care utilizatorii le-au dat de bunăvoie, pe când Google le-a obţinut prin agregarea rezultatelor din mai multe surse.

În cel mai rău caz, Graph Search transformă utilizatorul obişnuit de Facebook într-un „insomniac“. Vrei să ştergi unele lucruri despre tine, dar nu poţi. Cineva te-a etichetat într-o poză, cineva te-a numit într-un comentariu, cineva te are într-o listă sau într-un grup, ai comentat, ai etichetat şi ai apreciat la rândul tău. Şi poate că în Facebook nu este deloc rău că ai făcut toate aceste lucruri, este un mediu cât se poate de deschis - cât timp nu treci peste regulile Facebook -, dar în realitate e altceva.

O lume mai deschisă la (aproape) orice

Una dintre sintagmele folosite de cei de la Facebook pentru a-şi promova motorul de căutare a fost că lumea devine astfel mai deschisă, mai conectată. Da, devine deschisă la împărtăşit experienţe, amintiri şi aprecieri, dar nu devine mai deschisă şi în ceea ce priveşte prejudecăţile.

Spre exemplu, paginile pe care le apreciez în acest moment pe Facebook sunt destul de dosite. Sunt accesibile de pe profilul meu, dar sunt grupate pe ani ori câteva sunt scoase în faţă. Dacă aş avea un cont de cel puţin patru ani, deja căutarea ar fi mai anevoioasă pentru cineva care ar dori să afle mai multe - în cazul unui interviu de angajare. Şi poate unele pagini mai apăreau în cazul anunţurilor sponsorizate, dar numărul este destul de restrâns. Graph Search uşurează enorm această muncă, ai nevoie doar de câţiva termeni pentru a ajunge, din câteva rezultate, la ceea ce te interesează.

„TechCrunch“ a mers mai departe cu acest raţionament şi a spus că vor fi oameni care se vor lovi de activitatea altora, dar fără a-i cunoaşte. Un loc comun, o poză geolocalizată în acelaşi parc, etc. Posibilităţile sunt destul de mari de interacţiuni aleatorii. Acesta nu e un lucru deloc rău pentru Facebook care pe acest fundament îşi pregăteşte viitorul, dar nu înseamnă că şi impactul asupra oamenilor este la fel de prielnic. 

Acelaşi Mayer-Schönberger a mai declarat, într-un editorial pentru „Washington Post“, că uitarea este esenţială pentru a creşte, a învăţa şi pentru a ierta. „Trebuie să apreciem şi să conservăm această funcţie a uitării pe care o are umanitatea. Pentru a reuşit asta, s-ar putea să fie necesară modificarea acestor unelte digitale pe care le avem. Spre deosebire de creierul nostru, acestea pot fi refăcute.“

Între rezultatul cerut şi cel livrat

Matt Asay, de la „ReadWrite“, a caracterizat Graph Search drept zgomotos. Cineva vede că îţi place un anumit film şi te bate la cap să-i spui cum e sau să-i recomanzi un cinema sau, dacă vrea să te cunoască mai bine, te-ar putea invita la film pe baza preferinţelor afişate până atunci. Pe de altă parte, dacă ai mâncat într-un anumit loc, oamenii te-ar putea întreba cum este, ce le recomanzi, cât costă.

Exemplele de mai sus sunt, de cele mai multe ori, discuţii pornite din nevoia de a spune ceva, dar fără a avea un subiect concret. Graph Search înlesneşte conversaţia oferind un subiect comun. Dar vrei să discuţi pe baza acelui subiect? Şi dacă da, cu cine? Potrivit lui Robin Dunbar, între maximum 150 de prieteni nu te simţi stânjenit şi te poţi purta cât mai natural cu putinţă. Cu unul dintre aceşti 150 de oameni poţi şi vrei să discuţi despre ultimul film sau poţi împărtăşi cu ell impresii despre diverse locuri de vizitat sau restaurante bune.

Utilizatorii au cerut o căutare mai bună de la Facebook, dar nu au cerut să afle ceea ce nu-i interesează. „Uite, poţi afla că prietenul Ion Popescu este rasist, îi place mâncarea tradiţională,  apreciază pozele cu pisici şi în excursii se duce pe Valea Prahovei“ - este un rezultat pe care l-ar putea întoarce Facebook Graph Search. Totuşi, tu ai căutat doar „ion popescu“ pentru a-l găsi pe colegul din liceu şi pe care vrei să-l adaugi în lista virtuală de prieteni.