Facebook ar putea ascunde în curând numărul de like-uri primite de o postare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania lui Zuckerberg testează deja ascunderea like-urilor pe Instagram în şapte ţări, iar acum se pare că ar dori extinderea acestui test.

Irlanda, Italia, Japonia, Brazilia, Canada, Australia şi Noua Zeelandă sunt implicate într-un test prin care utilizatorii reţelei sociale Instagram nu pot vedea numărul exact al like-urilor primite de alte persoane, conform TechCrunch.

Acest test s-ar putea extinde acum şi la nivelul Facebook-ului, după ce Jane Manchun Wong, celebră pentru că a făcut un hobby din descoperirea unor lucruri încă neanunţate din industria tech, a observat un prototip al Facebook care ascundea numărul de like-uri în aplicaţia pentru Android a reţelei sociale.

Facebook a confirmat pentru cei de la TechCrunch că ia în calcul această alternativă, însă nu a anunţat momentan rezultatele testului efectuat pe Instagram. Dacă gigantul va decide să ascundă like-urile, o va face gradual, şi va fi pregătit să oprească testul în cazul în care numărul utilizatorilor scade sau vânzările sunt afectate.

Imagine indisponibilă

Testul de ascundere a like-urilor pe Instagram este în continuare în desfăşurare în 7 ţări. FOTO via TechCrunch.

Cu toate acestea, prezenţa acestui prototip ar putea indica un rezultat pozitiv al testelor de pe Instagram, care au început în Canada în luna aprilie, celelalte 6 ţări fiind adăugate în iulie.

Scopul eliminării like-urilor este de a opri utilizatorii reţelelor sociale din a se compara cu alte persoane. Studiile au arătat că unele persoane pot fi afectate psihic în urma acestor comparaţii, rămânând cu un sentiment de inferioritate. În mesajul care anunţa testele efectuate pe Instagram, utilizatorii erau anunţaţi că focusul principal al reţelei sociale este pe ceea ce aceştia share-uiesc cu alţi oameni, nu pe numărul de like-uri pe care îl primesc postările lor.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite