INTERVIU La 21 de ani, Ligia Stroe a ales. Studentă şi freelancer de succes

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ligia Stroe
Ligia Stroe

Astăzi facem cunoştinţă cu Ligia Stroe, una dintre cele mai bune şi implicate studente ale Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul SNSPA, care ne învaţă cum să fructificăm timpul liber prin freelancing.  Află de la Ligia care sunt cele mai noi şi utile instrumente de lucru în Social Media şi cum îţi pot uşura munca.

Ştim că de ceva timp eşti freelancer. Cum ai început acest lucru?

Într-adevăr, de aproximativ 3 ani de zile sunt freelancer şi sunt foarte mulţumită de rolul, contribuţia şi activităţile pe care le desfăşor în cadrul locului de muncă actual. Pot spune că totul a început dintr-o simplă întâmplare... întâmplare care avea să îmi schimbe următorii ani din viaţă. La sfârşitul primului an de facultate aveam experienţa a două stagii de voluntariat şi a unui internship, însă îmi doream foarte mult să fac ceva concret, să îmi câştig banii de una singură. Aveam nevoie de sentimentul acela de independenţă pe care cu toţii l-am întâlnit măcar o singură dată în viaţă. Am mers la târguri de joburi, mi-am depus CV-ul în cadrul unor agenţii, însă ştiam că îmi doresc ceva nou şi ştiam, în acelaşi timp, că vreau să mă ocup şi de facultate, nu în mod necesar să mă angajez, să mă ataşez foarte mult de un job şi să neglijez partea studiilor, deoarece atunci când vorbim de relaţii publice, teoria are şi ea rolul ei. Acela a fost momentul în care prietenul meu (care practica freelancing de ceva vreme) mi-a propus să mă alătur şi eu acestei „lumi” pe partea de content writing. Am fost sfioasă la început, am avut multe îndoieli, însă într-un final mi-am adunat forţele, mi-am creat un profil pe upwork.com şi mi-am început povestea.

De cât timp faci freelancing şi cum au apărut primii tăi clienţi?

Aşa cum am menţionat, practic freelancing de aproximativ 3 ani de zile. Primul client a apărut destul de greu, pentru că (trebuie să recunosc) în freelancing mediul este destul de competitiv. Cred că am aplicat la o mulţime de locuri de muncă în jur de o lună de zile până când am primit primul răspuns. Îmi amintesc şi acum că aveam de făcut articole pentru un site de proofreading în care îmi împărtăşeam propriile sfaturi în materie de organizare, scriere corectă, inspiraţie şi aşa mai departe. Nu a fost un job plătit incredibil de bine, însă cred că îmi voi aminti mereu cu drag de el, deoarece mi-a deschis calea către multe colaborări de succes.

Ce te-a făcut sa te gândeşti să mergi pe acest drum?

Dorinţa de noutate şi de schimbare. Îmi doream să încerc ceva nou, dar trebuie să recunosc şi că tentaţia de a face ceea ce îmi place, de oriunde, la orice oră a sunat bine. Bineînţeles, am luat în considerare şi posibilele dezavantaje legate de faptul că în freelancing nu ai în mod necesar un program fix de lucru, însă acest lucru depinde, de cele mai multe ori, de client. Cred că această flexibilitate în materie de timp m-a atras mult.

Ştiu că este destul de important sa te diferenţiezi de concurenţă, în orice domeniu, ce faci tu în acest sens? Cum te promovezi?

Într-adevăr, acest lucru este vital, mai ales în freelancing, unde nici nu deschizi bine pagina cu propunerile de locuri de muncă din partea clienţilor şi vezi că deja există peste 20-30 de aplicaţii la un job. Nu mă promovez într-un mod anume, ci încerc ca de fiecare dată când intru în contact cu un nou client să abordez un stil prietenos, în concordanţă cu menţiunile din cadrul descrierii jobului, încercând să îmbin creativitatea cu simţul logic. Cred că principalul meu avantaj este că pot spune clar şi concis încă din primul schimb de mesaje modalitatea în care pot ajuta un client să îşi îndeplinească scopul. În cadrul unuia dintre locurile de muncă în care activez momentan, analizez aplicaţii pentru ofertele pe care agenţia din care fac parte le propune şi sunt foarte puţini oameni care te pot face să înţelegi din prima dacă aptitudinile şi timpul lor de lucru sunt concordante cu nevoile tale.

Care din persoanele cu care ai luat contact te-a influenţat / de la care ai învăţat cel mai mult şi ce?

Am învăţat câte ceva de la fiecare client cu care am colaborat. Câteodată am intrat în posesia unor informaţii din domeniul pe care îl practic, însă de cele mai multe ori am primit şi sfaturi organizatorice sau pur şi simplu sfaturi de viaţă. Unii dintre clienţi mi s-au transformat în reali prieteni. Ceea ce m-a captivat a fost diferenţa de cultură pe care o întâlneşti în momentul în care lucrezi cu persoane din alte ţări, care poate împărtăşesc alte valori şi credinţe decât tine şi care sunt dispuse să te ajute oricând. De exemplu, managerul agenţiei la care lucrez de aproximativ 2 ani de zile mi-a oferit, pe tot parcursul acestui timp, sfaturi şi informaţii preţioase care m-au motivat să aflu şi să învăţ mai mult despre ceea ce implică marketingul online. Mi se pare fascinant că pot discuta cu el ca de la om la om, nu ca de la superior la angajat şi că în acelaşi timp ştim când să facem diferenţa între glumă şi seriozitate. Cele mai importante persoane care m-au influenţat în tot acest timp sunt persoanele care m-au ajutat să descopăr şi în acelaşi timp să mă descopăr. Le mulţumesc pentru asta!

Sunt mulţi tineri care ar dori să cunoască anumite tips & tricks despre reţelele sociale, aşa că ne poţi spune 2-3 tool-uri pe care le foloseşti, care te ajută pentru task-urile tale?

Unul dintre cele mai folositoare tool-uri pentru organizarea sarcinilor din cadrul reţelelor sociale este Hootsuite. Este un instrument foarte indicat pentru persoanele care nu au timp de pierdut şi doresc să publice anumite informaţii în cadrul mai multor reţele sociale, fără a le lua pe fiecare in parte. Apoi, având în vedere faptul că tot ceea ce fac eu ţine de online, câteodată am anumite întrebări pe care trebuie să le adresez managerului meu şi nu am oportunitatea de a realiza apeluri Skype cu el la orice oră, deoarece fiecare dintre noi avem propriul program. Aşadar, când identific anumite probleme la care doresc să aflu răspuns, folosesc imediat Jing pentru a face o captură rapidă de ecran sau pentru a realiza un scurt video bazat pe captura ecranului în care să prezint respectiva problemă. În final, conţinutul pe care îl postez aproape zi de zi pe reţelele sociale nu ar fi atât de atractiv şi creativ fără Fotojet. Multiplele modele de colaje, felicitări, imagini de cover pentru Facebook şi aşa mai departe reprezintă instrumentele perfecte care pot da viaţă unei simple postări text pe reţelele sociale, pentru a motiva audienţa să o studieze.

Când începi să rezolvi task-urile tale, care sunt primii paşi pe care îi faci?

Încerc să găsesc un loc confortabil, care să nu mă distragă de la ceea ce am de făcut, îmi iau nelipsita cafea cu mine, studiez cu atenţie ceea ce am de realizat, apoi îmi fac un mic plan de organizare a principalelor sarcini, astfel încât să le pot îndeplini pe toate în timp util. La anumite intervale de timp, bineînţeles, pauzele sunt necesare.

Spune-ne te rog 5 paşi simpli de urmat în social media şi promovarea online.

  • Sintetizează tot ceea ce vrei să spui într-un mesaj cât mai concis, relevant şi atractiv. În general, audienţa nu apreciază textele stufoase, fără atractivitate.
  • Acompaniază întotdeauna conţinutul text de imagini, grafice, infografice sau orice tip de material grafic care va acţiona ca un element de motivare a publicului în sensul de a da importanţă mesajului tău.
  • Învaţă tainele SEO şi aplică-le în cadrul oricărui material scris pe care îţi doreşti să îl publici în mediul online. Keywords all the way!
  • Implică întotdeauna audienţa în cadrul postărilor sau articolelor tale şi menţine o comunicare bidirecţională cu ea. Vei da dovadă de implicare şi responsabilitate.
  • În ceea ce priveşte partea promovării online, cursurile de AdWords şi Facebook Ads sunt întotdeauna necesare. Alege întotdeauna cuvintele cheie potrivite, menţine doza de claritate şi concizie şi păstrează o anumită liniaritate în procesul promovării.

Ce crezi că se vinde mai uşor, un serviciu sau un produs? Dacă ai avea de ales între a promova o cafea sau procesul de producere a acesteia, în ce reţele sociale ai pune zahăr şi lapte?

Având în vedere faptul că în cadrul agenţiei la care lucrez mă ocup de promovarea serviciilor, voi alege prima variantă. Cred că serviciile se vând mult mai greu, iar eu sunt recunoscătoare că am învăţat câteva din tainele acestui proces. Probabil că acest lucru se întâmplă şi din cauza concepţiei comune cu privire la faptul că noi în general suntem mult mai mulţumiţi în momentul în care achiziţionăm un produs ca atare pe care îl putem folosi, simţi, mirosi decât o idee pe care o putem folosi şi de care, în primele momente, nu suntem complet siguri. Cred că reţelele sociale pe care le-aş alege depind foarte mult de publicul-ţintă la care trebuie să mă adresez, deoarece dacă prin intermediul unei pagini de Facebook te poţi adresa inclusiv unei palete largi de public, care poate să depăşească şi vârsta de 40 de ani, nu acelaşi lucru se întâmplă cu Instagram sau Snapchat, în cadrul cărora temele şi conţinutul variază în funcţie de noutate.

În ce direcţie crezi că merge zona digitală? Care sunt tool-urile de promovare cel mai uşor de exploatat?

Zona digitală se dezvoltă din ce în ce mai mult. Aşa cum spuneam şi la început, tot mai mulţi oameni se orientează către partea de online, fie că vorbim despre ţinerea pasului cu noutăţile brandului preferat pe reţelele sociale, vizionarea unui film online sau chiar obţinerea unui job în mediul online. În momentul de faţă eu cred că o companie cu prezenţă 0 în mediul online este o companie inexistentă (cu excepţiile de rigoare, bineînţeles). Este foarte important să ne uităm în jur şi să observăm cum foarte multe companii mari încep să pună tot mai mult accent pe partea de digital, pe organizarea de campanii în online, pe propria promovare şi pe implicarea publicului şi încurajarea lui în sensul exprimării opiniilor.

Un tool facil de exploatat este acel tool care se potriveşte cel mai bine scopului pe care îl urmăreşti. În cadrul activităţilor pe care le întreprind în momentul de faţă, eu rămân la clasicele Google Ads şi Facebook Ads, alături de care folosesc adesea instrumente „ajutătoare” precum AdWords Editor (atunci când lucrăm pe mai multe campanii) sau Keyword Planner (perfect pentru identificarea şi organizarea unor multiple variaţii de cuvinte cheie) sau Google Trends (pentru a ne orienta campaniile de promovare în funcţie de ultimele noutăţi din online).

Când ţi-a fost cel mai greu în acest job? Când ai simţit că ai piedici?

Cred că anul acesta, deoarece este ultimul an de facultate şi pe lângă sarcinile obişnuite la job trebuie să mă descurc şi cu redactarea licenţei. Norocul meu este acela că am parte de clienţi cu adevărat minunaţi care înţeleg dacă nu pot îndeplini un task în cel mai scurt timp, din cauza unor suprapuneri. Până acum am reuşit să fac faţă şi sper că o voi ţine tot aşa şi de acum înainte!

Ligia Stroe1

Dacă ar fi să ţi se ofere un job, în online, cu programul obişnuit 9-18, ai renunţa la freelancing pentru acest job?

Depinde de job, de modul în care mă atrage, dar şi de perioada şi momentul în care acesta mi s-ar oferi. De exemplu, aşa cum am menţionat anterior, în acest moment nu aş putea accepta, deoarece încerc pe cât posibil să îmi concentrez eforturile atât pe studii, cât şi pe locul de muncă actual. Dacă aş primi o astfel de ofertă în vară sau anul viitor (când o să fiu studentă la master cu acte în regulă), probabil că aş lua propunerea în considerare, însă ceea ce ştiu în mod clar este că nu aş vrea să mă despart curând de actualul loc de muncă în online. Ştiu că la un moment dat va trebui să o fac, deoarece trebuie să cunosc ambele părţi ale „poveştii” (şi sunt sigură că voi avea parte de experienţe minunate), însă până atunci vreau să profit de oportunităţile care mi se vor oferi.

Ce sfat ai da cuiva care cochetează cu ideea de a face freelancing, dar care nu are curajul să pornească pe acest drum?

Să creadă în sine şi în propriile puteri. Chiar dacă poate sună a clişeu, este unul dintre cele mai bune sfaturi pe care le-aş da. Dacă aş putea să mă întorc în timp, mi-aş spune acelaşi lucru. Întotdeauna vor exista oameni care excelează într-un anumit domeniu, însă acest lucru nu trebuie să ne oprească din a ne îndeplini visul. Unde mai pui că dacă nu încerci... nu o să ştii niciodată!

Pe Ligia o puteţi găsi aici.

Interviu realizat de:

  Alisa Stoian
  Studentă An II Masterat Social Media şi Marketing Online, SNSPA
  linkedin.com/in/alisa-maria-stoian-9334b069

Alisa Stoian


  Raluca Panait
  Studentă An II Masterat Social Media şi Marketing Online, SNSPA                   facebook.com/raluca.panait.9
 

Raluca Panait

  Oana Mihailă
  Studentă An II Masterat Social Media şi Marketing Online, SNSPA                         facebook.com/rusu.oana.7

Oana Mihaila
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite