Reţele sociale

articolul anterior articolul urmator

Nu există reţele de socializare!

13
27 Mar 2013 19:01:06
Constantin Schifirneţ

Una dintre expresiile des vehiculate, în toate mediile, este ,,reţele de socializare”, un exemplu tipic de preluare mecanică a unei formulări despre o modalitate de comunicare cu foarte mare impact în societatea contemporană.

Fenomenul a luat o amploare deosebită în spaţiul virtual românesc şi nu este de mirare circulaţia de referate cu titlul ,,Reţele de Socializare” postate pe un site, adresat tinerilor din şcoli şi facultăţi.

Numărul paginilor ,,Reţelele de socializare”, stocate în bazele de date ale motorului de căutare Google, este foarte mare.

Avem de-a face cu o traducere greşită a conceptului ,,social networks”, care, în realitate, înseamnă reţele sociale, bazate pe interacţiunea dintre ,,prietenii” aleşi pe anumite site-uri. Termenul de ,,prietenie” este înşelător, deoarece interacţiunea virtuală, acceptată de utilizatori, nu are ca premisă prietenia reală.

Ce este socializarea? Este procesul fundamental de transmitere a culturii şi organizării sociale la generaţiile tinere prin diferite modalităţi - învăţarea limbii materne, deprinderea de a scrie, însuşirea normelor şi valorilor sociale, preluarea tradiţiilor comune şi credinţelor.  În acest fel, toţi membrii societăţii acceptă aceleaşi valori fundamentale, folosesc aceleaşi reguli în stabilirea relaţiilor interpersonale sau sociale.

Prin urmare, socializarea este actul de pregătire a individului pentru participarea la viaţa de grup şi la viaţa socială comună. Oamenii sunt formaţi pentru a deveni membri ai grupurilor de apartenenţă – familie, şcoală, loc de muncă, grup de prieteni etc., dar şi pentru cunoaşterea şi înţelegerea altor grupuri în care nu vor fi niciodată membri, însă sunt obligaţi să comunice cu ele – bănci, spitale, secţii de poliţie, firme etc.

Socializarea are loc, în mod obligatoriu, în cadrul interacţiunii sociale, în relaţii directe între oameni. Dacă privarea de relaţii interumane este prelungită şi extinsă, evoluţia unei persoane ar putea fi încetinită pentru totdeauna.

Un alt termen, întâlnit în analiza reţelelor sociale este ,,social networking”, care, însă, nu poate avea înţeles de reţea de ,,socializare" deoarece "social networking" se referă la scopul interacţiunii prin reţelele sociale, şi anume, acela de a dezvolta relaţii şi cunoştinţe noi, în rândul  persoanelor care, de exemplu, împărtăşesc aceleaşi interese sau idei, participă la aceleaşi activităţi din mediul offline.

Să luăm, ca exemplu, reţea socială Facebook. Faptul că ea oferă posibilitatea de a crea un profil, de a accesa paginile prietenilor nu înseamnă socializare. Altfel spus, nu  toţi utilizatorii site-ului acceptă aceleaşi valori fundamentale, folosesc aceleaşi reguli în stabilirea relaţiilor interpersonale sau sociale.

Facebook şi Twitter au efecte negative fundamentale în modul cum oamenii se raportează la prietenie. Dimpotrivă, ele parazitează relaţiile umane şi sociale reale, dificil de modificat în mediul online.

Cercetători în domeniu au spus clar că reţelele sociale reduc capacitatea oamenilor de a cunoaşte şi trăi procesul complex de identificare cu personalitatea şi problemele celorlaţi,  şi de a conştientiza consecinţele pe care acţiunile lor le au în lumea reală. În acest sens, rămâne de meditat asupra întrebării puse, într-un studiu, anume ,,Cel mai popular site web Facebook a făcut din Mark Zuckerberg, un foarte om bogat, dar cu ce costuri pentru relaţiile umane?”.

În sprijinul argumentului despre reţelele sociale ca modalităţi de comunicare şi nu de socializare aduc opinia lui Roger Scruton, care a semnalat, în articolul ,,Hiding Behind the Screen”,  că site-urile sociale, precum Facebook şi Twitter au efecte negative fundamentale în modul cum oamenii se raportează la prietenie. Dimpotrivă, ele parazitează relaţiile umane şi sociale reale, dificil de modificat în mediul online.

Mare parte dintre utilizatori devin voyeuri ai postărilor altor utilizatori. Prietenia adevărată se manifestă în acţiune şi afecţiune. Un prieten este cel care sare în ajutor în interacţiunea faţă-în-faţă, imposibil de realizat în mediul virtual, un spaţiu al informaţiei şi nu al acţiunii. 

Oportunitatea de a cunoaşte cât mai multe persoane din cele mai diverse  sfere ale vieţii sociale nu este socializare. Reţelele sociale, prin ele însele, nu pot fi numite reţele de socializare, însă ele, ca orice grupare de oameni, sunt un agent al socializării numai dacă scopul interacţiunii devine cel de a deprinde norme şi comportamente ale unui grup, act necesar pentru individ în integrarea sa în comunităţi online profesionale sau non-profesionale. Asumându-şi aceste reguli şi obligaţii, utilizatorul reţelelor sociale este determinat, prin procesul de socializare, să adopte conduita socială adecvată în mediul online şi în cel offline.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

13 Comentarii

Paul Sirghe
28.03.2013, 09:26:38

da, este adevarat ce scrieti in articol.

+4 (8 voturi)
Marcian Gavrilescu
28.03.2013, 10:03:41

La obiect ! Si, chiar mai mult, demonstreaza ca multa lume foloseste tot felul de englezisme fara sa inteleaga corect sensul.

+4 (8 voturi)
Costel Anton
28.03.2013, 10:49:40

mai bine se discuta la o bere

+6 (8 voturi)
Excelsior
28.03.2013, 11:26:09

Subscriu intru totul celor exprimate! Multumesc!

+4 (8 voturi)
Dumitru Bortun
28.03.2013, 14:19:09

M-am intalnit pentru prima data cu termenul "socializare" in primul an de facultate, mai precis in Facultatea de Filosofie a Universitatii din Bucuresti. Sensul pe care i l-am atribuit (de) atunci este sinonim cu "umanizare", caci ce altceva poate insemna "socializarea naturii din noi" dacat "umanizarea antropoidului care suntem la nastere"? Cand ne nastem inca nu suntem oameni, ci doar "candidati la umanitate"; ne nastem cu toate disponibiolitatile pentru a deveni fiinte umane (odata cu inaintarea in varsta, aceste disponibilitati sunt tot mai putine, dar cresc formele de actualizare a acestora). Ei bine, procesul de actualizare a disponibilitatilor de umanizare se numeste socializare (sau inculturatie), fiindca umanizarea noastzra presupune reducerea treptata a ponderii Naturalului si cresterea ponderii Socialului (a Culturii). Ca sunt indivizi care se opresc pe la jumatatea drumului, din varii cauze si motive, este o alta discutie. [Cred ce a fost evident inca de la inceput: gandesc toata problematica asta cu asumarea opozitiior clasice Natura-Societate si Natura-Cultura.] Principala diferenta pe care o stabilesc intre oameni nu tine nici de rasa, nici de sex, nici de varsdta, nici de etnie sau profesie, ci de cantitatea de Social (sau Cultural) pe care oamenii au incorporat-o in procesul socializarii. Cand vad un om plecat "de jos", deci cu conditii vitrege la start, care ajunge pe varfurile u8nei piramide (profesionale, sociale sau de prestigiu), ma bucur cu toata fiinta mea. Nu cred ca exista in lumea noastra un spectacol mai fascinant ca spectacolul devenirii umane, al dezvoltarii personale! Intr-un cuvant, al socializarii! Iata de ce am fost socat, cu ani in urma, cand termenul de "socializare" a fost preluat din jargonul de cafenea al americanilor si adus in limba romana cu un sensu destul de ambiguu si de compozit: de la "relationare" la "distractie". Iata de ce mi se pare bine-venita precizarea terminilogica pe care a facut-o sociologul Constantin Schifirnet. Felicitari, domnule Schifirnet. Inca o data ati lovit in plin!

+6 (10 voturi)

Vezi toate comentariile (13)

Modifică Setările