Peste 64.000 de părinţi olandezi dau în judecată TikTok şi cer despăgubiri de miliarde de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La sfârşitul lunii mai, Comisia Europeană a anunţat o revizuire a practicilor comerciale ale TikTok FOTO Shutterstock
La sfârşitul lunii mai, Comisia Europeană a anunţat o revizuire a practicilor comerciale ale TikTok FOTO Shutterstock

Circa 64.000 de părinţi olandezi cer despăgubiri pentru copiii lor de la operatorii platformei video TikTok, relatează miercuri dpa. În total, solicitările pentru despăgubiri se ridică la peste 1,4 miliarde de euro (1,7 miliarde de dolari), a anunţat Fundaţia olandeză pentru Informaţii de Piaţă şi Cercetare (SOMI). Aeasta după ce în aprilie, militanţi pentru drepturile copilului din Marea Britanie au iniţiat un proces similar.

Motivul invocat a fost că TikTok colectează date de la minori pentru a le prezenta publicitate direcţionată fără a le cere permisiunea. În plus, copiii sunt expuşi la pericole prin aşa-numitele provocări, în care utilizatorii platformei îşi cer reciproc să se lanseze în acte riscante, potrivit Agerpres.

Conform informaţiilor proprii, fundaţia SOMI este o organizaţie non-profit dedicată protejării drepturilor fundamentale ale utilizatorilor de servicii online. 

TikTok este deţinută de grupul chinez ByteDance. Operatorul platformei a declarat anterior că a luat măsuri pentru a asigura siguranţa tinerilor utilizatori. 

Conform condiţiilor de utilizare ale TikTok, minorii au nevoie de consimţământul tutorilor legali. Copiii sub 13 ani nu au, în general, autorizarea să folosească acest serviciu. 

Compania subliniază, de asemenea, pe site-ul său că este controlată confidenţialitatea utilizatorilor, astfel încât aceştia să poată ''alege setările corecte pentru ei''.

La sfârşitul lunii mai, Comisia Europeană a anunţat o revizuire a practicilor comerciale ale TikTok.

În urma unui avertisment din partea Organizaţiei Europene a Consumatorilor (BEUC) privind încălcările drepturilor consumatorilor din UE, a fost lansat un dialog formal cu TikTok, a anunţat Comisia pe 28 mai. 

Printre altele, Comisia a menţionat ''tehnici de publicitate agresive care îi vizează pe copii'' ca fiind ''practici îngrijorătoare'' ale TikTok.

Victime ale provocărilor de pe TikTok

De altfel, doar luna trecută provocările de pe TikTok au făcut cel puţin trei în rândul copiilor. 

Un băieţel de doar 11 ani, din Worcester, Marea Britanie, a ajuns la spital în stare extrem de gravă şi a suferit două intervenţii chirurgicale după ce a înghiţit bile magnetice, încercând o provocare de pe această reţea de socializare, în care oamenii se prefac că îşi fac piercing la limbă.  

Apoi, la doar câteva zile distanţă, o fetiţă de 13 ani din Merseyside, Anglia, a ajuns şi ea la spital în urma aceleaşi provocări, după ce a înghiţit 15 bile magnetice. 

Iar o ată fetiţă tot de 13 ani, de această dată din SUA, a încercat să facă o altă provocare de pe TikTok, dar a ajuns şi ea la spital într-o stare critică, cu arsuri de gradul III. Aceasta şi-a pierdut braţul drept şi mobilitatea gâtului, umerilor şi degetelor, iar familia spera să îşi revină din starea critică.

Copila ar fi luat o lumânare, o brichetă şi o sticlă de spirt pentru a încerca să creeze o formă de inimă în flăcări, pe oglindă. Trendul poartă denumirea „Can you feel my heart" (Poţi să îmi simţi inima). Planul ei pentru un videoclip care ar fi strâns like-uri şi vizualizări s-a transformat într-o tragedie.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite