Sosul Magic. Cum îţi creează platformele social media profilul psihologic, pe baza datelor pe care le oferi singur

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Captură de pe applymagicsauce.com
Captură de pe applymagicsauce.com

Am descoperit, poate nu întâmplător, pe Tik-Tok, un clip video în care se vorbea despre proiectul Universităţii Cabridge, applymagicsauce, care îţi arată cum amprenta ta digitală îţi creionează profilul psihologic.

ATENŢIONARE: nu am nici o legătură cu platforma applymagicsauce şi dacă ai temeri legate de confidenţialitate nu te sfătuiesc s-o foloseşti. Fără îndoială, applymagicsauce se ocupă cu profilarea psihologică.

Applymagicsauce.com sau Universitatea Cabridge nu au nici o legătură cu compania Cambridge Analytica. Cel puţin aşa susţin în secţiunea de întrebări frecvente.

Răspunsul integral la această întrebare şi link către secţiunea de întrebări frecvente.

”Does Apply Magic Sauce have anything to do with Cambridge Analytica, Facebook or IBM?

Absolutely not. Please read this statement from the Psychometrics Centre for further detail. We have been publishing papers since 2013 that warn against exactly the kinds of techniques made infamous by Cambridge Analytica, and we continue to raise awareness of these issues through the Apply Magic Sauce project. We have no relationship with Facebook nor have we ever received or shared any data from them - all our data was collected via opt in from participants directly. We also have nothing to do with IBM Watson.”

TRADUCERE

”Are vreo legătură Apply Magic Sauce cu Cambridge Analytica, Facebook sau IBM?

Absolut nu. Vă rugăm să citiţi această declaraţie de la Centrul de psihometrie pentru detalii suplimentare. Publicăm lucrări din 2013 care avertizează împotriva exact tipurilor de tehnici infame utilizate de Cambridge Analytica şi continuăm să atragem atenţia asupra acestor probleme prin intermediul proiectului Apply Magic Sauce. Nu avem nicio relaţie cu Facebook şi nici nu am primit sau împărtăşit niciodată date cu aceştia - toate datele noastre au fost colectate prin intermediul participării directe. De asemenea, nu avem nimic de-a face cu IBM Watson.”

Şi dacă tot am vorbit de siguranţa datelor aruncă o privire şi în Termeni şi Condiţii.

Ştiu, am început cu informaţii aparent colaterale, dar e mai bine să fii bine informat înainte de a merge mai departe. 

Pentru a-ţi creea profilul trebuie să-ţi urci datele din Facebook, Twitter sau Linkedin în site-ul applymagicsauce.com. Totuşi, în cazul Twitter îţi permite să te conectezi direct prin logare, dându-i acces la profil. 

applymagicsouce

Pentru că anul trecut am renuntat la Facebook, m-am logat cu Twitter pe applymagicsauce.com. Chiar dacă aş fi avut Facebook, operaţia de descărcare a datele dintr-o platformă şi încărcarea în alta, mi se pare greoaie. 

Şi, după ce am aplicat Sosul Magic, apăsând butonul galben din dreapta imaginii Make Prediction, am descoperit câteva lucruri interesante despre modul în care probabil mă percepe Twitter.

În afară de vârstă, care este mai mică cu 10-15 ani, restul de date, caracteristicile principale pe care le-a extras Sosul Magic sunt destul de precise. Mă rog, discutabil, unele dintre trăsături mi se par contradictorii, dar personalităţile oamenilor nu sunt liniare.

Probabil cele mai interesante informaţii sunt despre tipurile de personalitate, pe care platforma le imparte în 5 categorii şi le exprimă în procente.

applymagicsouce

Majoritatea datelor sunt pozitive, pentru că de obicei nu facem publice părţile noastre mai întunecate, ”the dark side of the force”. 

Urmează interpretarea datelor, în mai multe etape. Cele 5 Personalităţi Mari sunt explicate pe rând. În imagine, modul în care a interpretat în cazul meu primul tip de personalitate. Sosul Magic a prezis, făcut o caracterizare pentru ”Conservator şi Tradiţional” şi "Liberal şi Artistic": ... eşti conştient de propriile sentimente, dar nu te laşi condus de ele sau de imaginaţie. Poţi spune că îmbrăţişezi schimbarea atunci când e necesară, dar opui rezistenţă atunci când nu e. Frumuseţea e importantă pentru tine, dar nu este totul. 

applymagicsouce

După această caracterizare pe paliere urmează ”Potenţialul de a fi lider”, de a-i conduce pe alţii, exprimat în procente şi ”Tipul de personalitate după Jung”, care e mai detaliat şi mai exact decât te-ai aştepta. Sau de cât m-am aşteptat eu. Probabil că nu sunt lucruri pe care nu le ştii despre tine, dar capacitatea de interpretare şi profilare pe baza a câteva sute de postări , 656 în cazul meu, mi se pare extraordinară. În cazul unui cont de Facebook, spre exemplu, pe care l-ai folosit ani de zile, datele ar putea să fie de o exactitate care te poate speria. Adică să ajungi în situaţia în care să-ţi dai seama că reţeaua socială ştie cu adevărat mai mult despre tine decât ştii tu însuţi. 

applymagicsouce

Scopul articolului nu e să te sperie, ci să te facă să conştientizezi că e bine să fii mai rezervat cu ceea ce postezi. Dar, probabil ai mai auzit asta şi îţi spui în sinea ta că tu nu poţi fi influenţat. OK, e în regulă. 

Dacă vrei să încerci Sosul Magic, acum ştii unde îl găseşti şi cum poţi face asta din punct de vedere tehnic. Eu am făcut testul din curiozitate, amestecată cu nevoia de distracţie. Alegerea îţi aparţine dacă vrei sau nu să faci testul, ca şi responsabilitatea datelor pe care le împărtăşeşti cu platforma Universităţii Cambridge. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite