Trecutul şi viitorul unei fantome: ce mai poate salva MySpace de la moarte?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vă mai amintiţi de MySpace? Dacă astăzi trăim în era Facebook, acum şase ani situaţia era alta. Cei mai mulţi aveam hi5, dar activam şi pe MySpace. Era un loc modern, era începutul epocii 2.0, în care site-urile nu mai erau doar platforme de monologuri unilaterale. Lumea socializa, iar MySpace a fost pentru o perioadă spaţiul potrivit. Luna ianuarie 2013 înseamnă revenirea reţelei în prim plan.

La nouă ani distanţă de la fondarea sa şi de la succesul uriaş pe care l-a avut,  MySpace a decis să redevină un startup.  

 „Cine sunt eu ca să-ţi spun că te vreau înapoi? Nu ai fost niciodată al meu ca să te dau“, începe piesa de pe fundalului filmuleţului pentru noul MySpace. Poate că mă simt ruşinat că te vreau înapoi. Poate că mi-e frică pentru că nu vei sta. Nu pot să pretind că nimic nu s-a schimbat“, mai spun cei de la formaţia JJAMZ în piesa „Heartbeat“.

Poate MySpace să confirme? Am testat pe pielea noastră timp de o săptămână reţeaua pentru a afla.

Fără îndoială că schimbările sunt evidente faţă de MySpace-ul anterior, dar reţeaua este una încă foarte simplă ca facilităţi, dar cu un meniu destul de complicat. Dacă nu eşti pasionat de Justin Timberlake sau de ultimele apariţii în materie de muzică, nu e locul tău aici. Reţeaua funcţionează bine doar dacă vrei să fii la curent cu artiştii preferaţi, dar majoritatea sunt din mainstream. Aşadar, este ca o revistă cu muzică de pe vremuri, fără să se fi schimbat mult.

O parte foarte ciudată a noului design este faptul că paginile nu se încalcă pe înalt, ci pe latul ecranului, de obicei pagina standard fiind de două ori mai mare ca ecranul. Scrollul cu mouse-ul din stânga în dreapta este destul de nenatural pentru o reţea şi forţează la efort şi la lipsă de naturaleţe.

Ca parte a întăririi ideii că nişa este muzica, vine şi bara de jos, care conţine un player tradiţional la care adăugăm melodii de pe paginile preferate ale artiştilor. Din păcate, într-o epocă în care avem YouTube sau Vimeo, a asculta un preview al unei melodii nu mai are nici un sens, deşi Justin Timberlake promite lansări exclusive numai pentru reţeaua în care s-a implicat.

image

Foto

myspace
myspace

Pagina de deschidere a noului MySpace îl are în centru pe Justini Timberlake gallery-link

Dacă este să descriem cumva reţeaua, ea arată ca un Pinterest întors pe lat. Fiecare utilizator poate crea evenimente, video-uri, poate urca fotografii şi mixuri. Cantitatea de spaţiu mort este uriaşă, profilul fiind împărţit între descrierea noastră şi postări, care se diferenţiază prin acel scroll.

Mai multe detalii punctuale puteţi vedea în galeria foto..

De la 580 de milioane de dolari la 35 de milioane de dolari

În 2003, câţiva angajaţi de la eUniverse şi de la populara reţea Friendster s-au gândit să se alieze şi să facă un nou site. Aşa s-au născut foarte multe produse în ultimii ani. La sfârşitul lunii august, MySpace era în picioare şi cu ajutorul bazei de date de la eUniverse, cei 20 de milioane de utilizatori au migrat spre noua reţea.

Primele grupuri de persoane care au fost atrase de MySpace au fost tinerii şi artiştii. Ascensiunea MySpace a însemnat şi un interes crescut din partea marilor investitori. Astfel, în iulie 2005, News Corporation, firma magnatului Rupert Murdoch, a înaintat o ofertă şi până la urmă a cumpărat MySpace pentru 580 de milioane de dolari. La un an după, pe site se înregistra utilizatorul cu numărul 100 de milioane, iar perspectivele erau pozitive. MySpace era lider autoritar pe piaţa încă tânără a reţelelor sociale. La finalul anului 2007, înainte cu câteva luni de momentul istoric când MySpace îşi începea decăderea, site-ul era evaluat la 12 miliarde de dolari.

Dar acum patru ani MySpace a intrat în derizoriu. Facebook evolua şi curăţenia realizată de Mark Zuckerberg şi echipa lui contrasta foarte mult cu mediul pestriţ şi greoi de pe MySpace. În plus, reţeaua s-a concentrat foarte mult pe partea de entertainment şi a devenit o reţea de nişă. Pe 19 aprilie 2008, Facebook a depăşit pentru prima oară MySpace şi a devenit cea mai populară reţea socială din lume. În plus, MySpace era blocat într-o afacere cu Google care s-a dovedit păguboasă. Un contract de publicitate pe trei ani făcea platforma aproape de nefolosit din cauza reclamelor, puse din cauza presiunilor financiare de la News Corp.

Curând, MySpace îşi recunoştea înfrângerea prin oferirea posibilităţii de editare a paginii de profil de pe site şi crearea unei legături cu Facebook. În acel moment, şeful companiei, Mike Jones, a declarat că MySpace este o „ofertă complementară şi nu mai este rival cu Facebook“.

Din 2010 până în 2011, traficul a scăzut cu 44%, la 37,7 de milioane de vizitatori unici, potrivit datelor firmei de analiză comScore. De la o afacere care a costat 580 de milioane de dolari, MySpace a fost vândută în cele din urmă pentru derizoria sumă de 35 de milioane de dolari, iar printre cei care o deţin în momentul de faţă se află şi Justin Timberlake.

MySpace, decăderea unei legende | Infographics

Când o reţea se gândeşte la utilizatorii fideli şi nu la posibilitatea de a se extinde

Pentru a afla care au fost motivele din spatele decăderii am apelat la o documentare mai informală, pe Quora, platforma de întrebări şi răspunsuri. Iar acolo am găsit opinii avizate din partea celor care au activat şi încă activează în industria reţelelor sociale. Ceea ce spun ei face o imagine destul de concreta pentru MySpace: incapacitate de a inova, o dragoste de bani mai mare decât dragostea de utilizatori şi o cultură corporatistă eronată.

Sean Parker, fondatorul Napster şi, conform legendei, cel care a dat numele de Facebook (din numele „The Facebook“), crede că MySpace nu a reuşit să dezvolte produsul. Acest lucru a fost revelat într-o discuţie de anul trecut cu realizatorul american Jimmy Fallon.

„MySpace nu a reuşit să se dezvolte. Nu au avut succes în repetarea evoluţiei iniţiale a produsului. Pur şi simplu era bucata asta de site cu design prost care a rămas aşa pentru ani buni. Era o perioadă când pur şi simplu dacă ar fi copiat ceea ce făcea Facebook, puteau deveni ceea ce este Facebook astăzi. Efectul de reţea era enorm. Era atât de multă putere în Myspace“, crede Parker.

Edward King a lucrat pentru MySpace între 2006 şi 2008, iar acum a devenit vicepreşedintele IdeaPlane, o reţea socială de business, crede că principala problemă era pur şi simplu experienţa de navigare cu MySpace.

„Existau erori pe pagina pe pagina de profil, care oferea mai multe posibilităţi de editare decât pagina de Facebook, dar se încărca greu, făcea browserele să moară şi însemna că elementele de interfaţă grafică se schimbau la fiecare profil“, consideră King.

King face diferenţa între nevoile utilizatorilor: creativitate sau socializare. „Multora le păsa mai mult de experienţa de navigare, decât de expresia creativităţii lor sau pur şi simplu nu şi-au dat seama că prietenii lor plecaseră pe Facebook sau nu intraseră pe MySpace niciodată. Chiar dacă MySpace ar fi angajat mai mulţi programatori care să schimbe la interfaţa site-ului, nu ar fi îndrăznit să omoare paginile de profil pentru că ar fi supărat foarte mulţi utilizatori fideli ai site-ului, care depuseseră foarte mult efort în personalizarea lor“, continuă King.

Pe de altă parte, bărbatul vede diferenţa de atitudine chiar la Facebook, care este o reţea insensibilă la fidelitatea utilizatorilor faţă de o anumită interfaţă. „Ei pur şi simplu se adaptează în funcţie de concurenţă şi preiau avantaje competitive de la Twitter, Tumblr sau alte reţele“, continuă Edward King.

„Cred că cea mai mare greşeală a lor a fost totuşi că au construit un produs pentru utilizatorii lor cei mai activi, în loc să se gândească şi la posibilităţi de a atrage noi utilizatori şi de a implica mai multă lume“, îşi încheie King pledoaria pe Quora.

Un site de neutilizat şi cu iubire de bani

Un alt om care şi-a exprimat opinia în privinţa MySpace este Peter Deng, actualmente director de produse la Facebook. El consideră că trei lucruri au tras reţeaua înapoi.

  • Site-ul era de neutilizat. Oamenii nu se vor implica pe o reţea, pe un produs slab pentru totdeauna, chiar dacă reţeaua de contacte este puternică. Cel mai clar exemplu este modul cum este aranjat designul. Nu există nicio logică în navigarea pe MySpace. Erau link-uri peste tot şi designul nu-mi indică ceea ce ar trebui să fac. Sistemul de navigaţie se schimba de la pagină la pagină.
  • Au iubit publicitarii mai mult decât şi-au iubit utilizatorii. Este ruşinos că site-ul era atât de bine optimizat pentru cei care cumpărau spaţiu de publicitate, decât pentru oamenii normali. Când te uitai la un profil, reclamele erau mai mari decât poza. Erau cel puţin trei reclame pe fiecare pagină.
  • De ce să o reparăm dacă face bani? Cred că iubirea de publicitate a stat în calea inovaţiei şi relevanţei. Aşadar, MySpace a rămas o companie care are pagini de profil distincte, până când dolarii din publicitate cer ceva nou.

„Un ghetou cultural“

Yishan Wong a lucrat la Facebook între 2005 şi 2010, chiar în perioada de ascensiune a reţelei şi a prins momentul când reţeaua lui Mark Zuckerberg a reuşit să ajungă pe primul loc. În momentul de faţă el lucrează la Reddit, site-ul de ştiri sociale. El a identificat trei factori pentru decăderea MySpace.

  • Incapacitatea de a recruta talente de top. MySpace a suferit de pe urma faptului că fost stigmatizat ca un site de entertainment, un ghetou cultural. Facebook a suferit de pe urma faptului că nu era un loc foarte serios unde puteai lucra, dar a trecut peste asta prin promovarea brandului ca fiind unul care încuraja dezvoltările tehnologice. De asemenea, MySpace avea sediul în Los Angeles, departe de Silicon Valley, deci capacitatea de recrutare era mică.
  • Părintele corporatist. Organizaţiile deţinute de către o corporaţie sunt incapabile de multe ori să se concentreze pe strategiile sau acţiunile care-i aduc un beneficiu intern, deoarece corporaţia are alte priorităţi. Acest lucru s-a văzut prin faptul că priorităţile în privinţa publicităţii puse de News Corporation i-a făcut să ia decizii care au degradat experienţa utilizatorilor.
  • Abordarea închisă. Aceste probleme nu sunt foarte mari în multe companii, dar faptul că operaţiunile tehnice au probleme într-o firmă atât de mare poate afecta organizaţia, prin imposibilitatea de a dezvolta direct şi extinde aplicaţiile. Tehnologia pe tipul codului sursă închis, chiar dacă exista o asistenţă pe site, e ca şi cum dezvoltatorii ar fi la cheremul vânzătorului. De asemenea, acesta din urmă, ar putea fi incapabil să-şi extindă tehnologia la scara la care este folosită şi nu va evalua dacă tehnologia e depăşită şi trebuie înlocuită sau rescrisă. 
Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite