Reţele sociale

articolul anterior articolul urmator

Un director al aplicaţiei de socializare TikTok afirmă în Congresul SUA că firma nu a oferit informaţii guvernului chinez

2
27 Oct 2021 06:13:29
Autor: News.ro
FOTO: Shutterstock
FOTO: Shutterstock

Un director al aplicaţiei de socializare TikTok, deţinută de grupul ByteDance din Beijing, a afirmt marţi în Congresul SUA că firma nu a oferit informaţii guvernului chinez şi că firma a luat măsuri pentru a proteja datele utilizatorilor din Statele Unite, transmite Reuters.î

Senatoarea Marsha Blackburn, republicană de top înt-o subcomisie a Comisieii pentru Comerţ al Senatului, care a organizat audierea, a spus că este îngrijorată de colectarea datelor de către TikTok, inclusiv cele audio şi locaţia unui utilizator, şi de posibilitatea ca guvernul chinez să obţină acces la informaţii.
 
Blackburn l-a întrebat pe Michael Beckerman, şeful de politici publice al TikTok pentru continentul american, dacă compania poate să se opună furnizării de date guvernului Chinei în cazul în care i-ar fi solicitate materiale.
 
”Nu împărtăşim informaţii cu guvernul chinez”, a răspuns Beckerman.
 
Blackburn a spus că guvernul Chinei are o implicare financiară în ByteDance şi un loc în consiliu, ceea ce Beckerman a negat.
 
Beckerman a mai spus că cercetătorii externi au descoperit că TikTok a colectat mai puţine date despre utilizatori decât colegii săi din industria tehnologică. Beckerman a mărturisit că datele utilizatorilor TikTok din SUA sunt stocate în Statele Unite, cu copii de siguranţă în Singapore.
 
”Avem o echipă de securitate de renume mondial, cu sediul în SUA, care se ocupă de acces”, a spus Beckerman.
 
Senatorul republican John Thune a spus în timpul audierii că algoritmii pentru conţinut ai TikTok ar funcţiona chiar mai bine decât cei ai Facebook, aplicaţia fiind renumită pentru că învaţă rapid ceea ce utilizatorii consideră interesant şi le oferă aceste tipuri de videoclipuri.
 
Beckerman a spus că TikTok ar fi dispusă să pună la dispoziţia comisiei din Senat politicile de moderare a algoritmului aplicaţiei pentru a fi examinate de experţi independenţi.
 
Fostul preşedinte republican Donald Trump a încercat să interzică TikTok - o platformă populară folosită de milioane de americani - din magazinele de aplicaţii din SUA, spunând că a colectat date de la utilizatorii americani care ar putea fi obţinute de guvernul Chinei şi că reprezintă o ameninţare pentru securitatea naţională a SUA.
 
Preşedintele democrat Joe Biden a revocat ulterior planul lui Trump, dar a cerut o evaluare mai amplă a diferitelor aplicaţii controlate de străini.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Utilizator Adevărul
27.10.2021, 11:28:18

Comentariu considerat abuziv.

Utilizator Adevărul
27.10.2021, 14:32:15

Comentariu considerat abuziv.

Modifică Setările