Reţele sociale

articolul anterior articolul urmator

Utilizatorii Facebook vor putea cere unei comisii independente de supraveghere a companiei să ia decizii referitoare la conţinutul de pe platformă

1
14 Apr 2021 06:43:06
Autor: News.ro
Logo Facebook FOTO News.ro
Logo Facebook FOTO News.ro

Utilizatorii Facebook vor putea cere unei comisii independente de supraveghere a companiei să ia decizii referitoare la conţinutul de pe platformă, nu doar la cel care a fost blocat, aceasta fiind o extindere majoră a atribuţiilor comisiei, transmite Reuters.

Facebook a creat comisia ca reacţie la criticile privind gestionarea conţinutului problematic, dar cercetătorii şi grupurile pentru drepturile civile criticat atribuţiile limitate ale acesteia.

Înainte de această modificare, utilizatorii Facebook şi Instagram care epuizau procesul de contestare puteai trimite cazuri referitoare la conţinutul eliminat la această comisie - dar numai compania  putea solicita conmisiei să analizeze conţinutul rămas pe platforme.

Măsura va permite ca orice utilizator, inclusiv angajaţii Facebook, să poată cere evaluarea conţinutului, a declarat directorul administrativ al comisiei, Thomas Hughes, într-o discuţie telefonică.

Într-o postare făcută marţi pe blog, comisia de supraveghere a declarat că va include detalii în deciziile sale care ar putea identifica cu uşurinţă persoana care a raportat conţinutul doar dacă i se va acorda permisiunea.

În următoarele săptămâni, este aşteaptă o decizie a comisiei referitoare la suspendarea pe termen nelimitat de pe Facebook a fostului preşedinte american Donald Trump, impusă de companie după revolta din 6 ianuarie Capitol Hill.

Deciziile comisiei, care sunt obligatorii şi pot anula deciziile celei mai mari companii de socializare din lume şi ale directorului general Mark Zuckerberg, se referă doar la o mică parte din deciziile de conţinut ale Facebook. De asemenea, comisia poate recomanda modificări de politică, dar Facebook nu trebuie să le adopte.

Consiliul a declarat că noua opţiune va fi lansată începând de marţi şi va fi disponibilă pentru toţi utilizatorii în săptămânile următoare.

Hughes a spus că se aştepta la o creştere semnificativă a numărului de contestaţii în urma schimbării.

Comisia a arătat că a primit peste 300.000 de contestaţii ale utilizatorilor de la crearea sa, în octombrie şi a decis asupra a şapte cazuri.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Tomescu Tom
14.04.2021, 07:22:26

:))) Republica Democratică Facebook ....

Modifică Setările