Cele mai celebre 100 de filme SciFi sunt disponibile într-un scurtmetraj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Efectele vizuale impresionante sunt o semnătură a filmelor SciFi. FOTO captură YouTube
Efectele vizuale impresionante sunt o semnătură a filmelor SciFi. FOTO captură YouTube

Filmele Science-Fiction au fascinat spectatorii mai ales prin efectele vizuale. Titluri celebre ca „Matrix“, „Minority Report“ sau „Tron“ au impresionat prin viziunea futuristă a lumii. Acum, peste 100 de filme SciFi sunt adunate într-un videoclip puţin mai lung de şase minute.

Scurtmetrajul de şase minute se numeşte „Science Fiction: Supercut“ adună cele mai bune filme SciFi din ultimele decenii şi le pune pe o melodie antrenantă, notează „Wired“. Dacă filmele originale au fost impresionante, reduse într-un timp mai scurt sunt cu atât mai interesante de urmărit. Fundalul sonor este asigurat de „The Glitch Mob“ prin remixul piesei „Monday“ produsă de Nalepa.

Fiecare film nu este prezent mai mult de câteva secunde în acest videoclip, dar tot pot fi recunoscute câteva clasice. „Războiul lumilor“ este unul dintre ele. Tom Cruise a fost actorul principal, iar filmul se bazează pe cartea lui H.G. Wells de la începutul secolului 20. Acest roman a născut şi puţină panică în Londra, pentru că un realizator radio a citit un fragment din el, iar oamenii au crezut că extratereştrii chiar au ajuns pe Pământ.

Şi seria X-Men are un rol în film prin titlul „First Class“, lansat în 2011. Există şi o secvenţă din filmul „Abisul“, un film din 1989 regizat de James Cameron. Regizorul este fascinat de lumea adâncurile, de curând ajungând cu un submarin în Groapa Marianelor, şi filmul reflectă această pasiune a sa. Şi nu în ultimul rând, seria „Star Wars“ este prezentă. Chiar are dedicat un spaţiu puţin mai mare decât altele, dar este de înţeles având în vedere notorietatea creaţiei lui George Lucas.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite