Elon Musk spune că o maimuţă se poate juca jocuri video cu unul dintre implanturile Neuralink: „E o maimuţă fericită”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maimuta

Cel mai bogat om din lume susţine că unul dintre startup-urile sale ar avea o maimuţă cu un implant în creier care îi permite să joace jocuri video.

„E o maimuţă fericită” spune Musk, citat de Bloomberg, adăugând că videoclipuri cu animalul respectiv vor fi publicate în curând, în aproximativ o lună. Şeful Tesla vorbea pe platforma Clubhouse, o reţea socială privată unde utilizatorii poartă conversaţii informale, când cineva l-a întrebat despre ultimele noutăţi legate de Neuralink, poate cel mai celebru dintre startup-urile sale, care lucrează la o interfaţă de conectare a creierului la un computer.

„Avem o maimuţă care are un implant wireless în creier cu mici fire şi care îi permite să se joace jocuri video cu mintea” a scris Musk pe Clubhouse. „Nu poţi vedea locul în care este făcut implantul şi este o maimuţă fericită. Avem cele mai frumoase locuri pentru maimuţe din lume. Vrem să le facem să joace Pong (n.r: unul dintre primele jocuri video create vreodată) cu mintea între ele”.

Musk a explicat că scopul principal al tehnologiei care încearcă să creeze o legătură între computere şi creier este să rezolve probleme ale creierului şi ale coloanei vertebrale cu ajutorul unui implant. „Sunt versiuni primitive ale unui astfel de dispozitiv, cu fire care ies din capul unei persoane, însă ce avem noi este ca un fel de Fitbit pentru creier, cu mici fire care se ataşează de creierul tău” a continuat Musk. 

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite