Ştiinţă

articolul anterior articolul urmator

FOTO Încălzirea globală şi urmările sale: în Norvegia a murit un urs polar

2
6 Aug 2013 14:04:46
Autor: Răzvan Băltăreţu
Ursul decedat din Norvegia. FOTO Ashley Cooper/Global Warming Images
Ursul decedat din Norvegia. FOTO Ashley Cooper/Global Warming Images

Încălzirea globală se resimte în primul rând la animale. Un caz concret şi recent este al unui urs de peste 10 ani care a murit de foame din cauza creşterii temperaturilor.

Ursul polar din fotografia de mai jos are 16 ani şi a murit de foame din cauză că topirea gheţii a dus la dispariţia focilor pe care acesta le vâna şi cu care se hrănea, notează The Guardian. Doctorul Ian Stirling susţine că ursul era sănătos în aprilie, când a fost examinat de specialişti în Sudul Svalbard din Norvegia, dar în câteva luni starea lui de sănătate s-a degradat.

După expertiza din primăvară, la trei luni a fost găsit decedat în regiunea nordică a Svalbard, mult mai departe decât obişnuita sa rază de acţiune. Stirling a spus că majoritatea fiordurilor din Svalbard nu au îngheţat iarna trecută cum era normal, astfel că ursul a fost forţat să plece mai departe de zona sa obişnuită pentru a vâna şi a se hrăni.

Din poziţia ursului, care se poate vedea în fotografia de mai jos, Stirling spune că se poate trage concluzia că acesta a leşinat din cauza foamei şi a murit. Nivelul gheţii din regiunea arctică a ajuns la cel mai scăzut nivel în 2012, cauza fiind, susţin cercetătorii, încălzirea globală.

Haideţi să discutăm pe Facebook "Tech Adevărul"

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

radu bradeanu
6.08.2013, 15:28:27

Ca deobicei ,platesc bietele animale inmultirea si nesimtirea excesiva a omului.....Pana cand?

+1 (1 vot)
flesh -
10.08.2013, 18:00:37

Pai daca ardem gazul de pomana... si petrolul, si carbunele, si lemnele, in loc sa obtinem energie din surse regenerabile (mai ales de la soare, dar si folosind vantul, mareele, valurile si alte surse). ANRE a injumatatit certificatele verzi, in loc sa ne convinga sa contribuim cu mai mult. Bineinteles ca decizia ANRE a fost comandata politic, pentru a favoriza exploatarea gazelor de sist, ca acesta este interesul criminal al politicienilor si al chevronului. Trebuie neaparat construite mai multe parcuri fotovoltaice, iar fiecare cladire ar trebui sa aiba panouri pe acoperis. Soarele da Pamantului intr-o ora energie cat consuma omenirea intr-un an. Numai sa fim in stare sa o recoltam.

Modifică Setările