FOTO Descoperire fascinantă din Era Glaciară: un pui de lup şi un pui de karibu mumificaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zona Klondike din Canada este recunoscută pentru zăcămintele sale de aur, însă o altă comoară a fost descoperită, în urma dezgheţului permafrostului.

Două mamifere mumificate, din timpul erei glaciare, un pui de lup şi un pui de karibu, au fost descoperite de mineri în zonă în anul 2016 şi devăluite publicului, joi, la o ceremonie în Dawson, teritoriul Yukon, conform The Guardian.

Se întâmplă extrem de rar ca blana, pielea şi ţesutul muscular să fie prezervate atât de bine, însă toate trei sunt prezente la aceste specimene. În urma datării cu carbon s-a stabilit că fosilele au o vârstă de peste 50.000 de ani.

Puiul de lup s-a păstrat în întregime, putând fi observate detalii incredibile ale capului, cozii, labelor, pielii şi blănii. 

Imagine indisponibilă

Puiul de karibu s-a păstrat parţial, având capul, trunchiul şi două dintre membre intacte.

Imagine indisponibilă

„Din informaţiile pe care le avem, acesta este singurul pui mumificat de lup din era glaciară din lume,” a declarat Grant Zazula, un paleontolog local, care lucrează cu specialiştii şi autorităţile din Yukon.

Mulţi cercetători din întreaga lume şi-au manifestat entuziasmul în legătură cu această descoperire, spunând că fosilele sunt într-o stare suficient de bună pentru a face diferite teste, care să determine cauza morţii, dieta, starea de sănătate, vârsta şi elemente genetice.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite